Browsing All Posts published on »Iunie, 2012«

Istoria Bisericii Ortodoxe. Ultima parte

Iunie 24, 2012 de

0

Istoria Bisericii Ortodoxe. Ultima pparte

Partea a VIII-a CULTUL ORTODOX: Doctrina şi Cultul. Există o poveste în Conica Rusă despre Vladimir Prinţul Kievului. Păgân fiind a vrut să afle care este adevărata religie.şi în acest scop şi-a îndemnat supuşii să viziteze diverse ţări ale lumii, pe rând. S-au dus mai întâi la bulgarii musulmani pe Volga, dar observând că aceştia se uitau în jurul lor ca nişte nebuni când se rugau şi-au continuat drumul nemulţumiţi. „Sunt lipsiţi de bucurie”, l-au informat pe Vladimir. „Când se roagă sunt posomorâţi şi religia lor nu este bună”.Călătorind apoi în Germania şi la Roma, au găsit cultul bisericesc mai pe gustul lor, dar tot s-au plâns că este lipsit de frumuseţe. In cele din urmă au ajuns la Constantinopol şi aici, în sfârşit au participat la Liturghia Divină în biserica Sfintei Inţelepciuni , unde au descoperit ce îşi doreau. „Nu ştim dacă eram în rai sau pe pământ pentrucă nu am mai văzut asemenea spendoare nicăieri în lume. Nici nu se poate descrie în cuvinte. Stim doar că aici Dumnezeu locuieşte printre oameni şi că serviciul lor religios este neasemuit de frumos. N-o să uităm asemenea frumuseţe”. Din această povestire se distinge în primul rând frumuseţea serviciului divin pentru creştinătatea ortodoxă In anul 612 personalul bisericei Sfânta Sofia era alcătuit din 60 preoţi, 150 diaconi, 40 diaconese, 160 dascăli, 25 cantori şi 100 de portari. In felul acesta vă daţi seama la ce slujbă impresionantă au asistat trimişii lui Vladimir. Dar mulţi care au participat la liturghii ortodoxe, chiar mai modeste, au simţit aceeaşi prezenţă a lui Dumnezeu printre oameni ca ruşii din Kiev. Când au vrut să descopere adevărata credinţă, rusii nu s-au interesat de regulile morale sau de doctruină, ci au urmărit aspectul exterior, ceea ce impresiona, frumuseţea.liturgică.. - Pentru ortodocşi liturghia nu este apanajul celor învăţaţi şi al clerului ca în vest ci şi-a păstrat caracterul popular. - In biserica ortodoxă corul nu este acompaniat de instrumente., nu au clopoţei ci clopote mari al căror sunet impresionează Nimic nu impresionează la fel ca dangătul clopotelor în ajun de duminică... - este remarcabil ce mare diferentă poate să confere prezenţa sau absenţa băncilor . Ritul ortodox se caracterizează printr-o flexibilitateş i o lipsă de formalitate neîntâlnită în vest. Crestinii din vest aşezaţi în bănci nu pot să se mişte fără să deranjeze . Ei trebuie să vină la începutul serviciului religios şi să stea până la sfârşit. In schimb ortodocşii pot veni şi pleca fără să mire pe nimeni.că se mişcă în timpul slujbei. Aceeaşi lipsă de formalism se manifestă şi la comportarea clerului. Gesturile proţilor sunt mai naturale, aspectul, corect ar fi să-l numim „familial” - Orice neortodocs care va participa la de câteva ori la slijbe, va observa cât de legaţi sunt credincioşii de preot. Deşi majoritatea nu cântă împreună cu preotul sau corul, nu înseamnă că nu participă la slujbă. Sfintele Taine. -Un loc principal în cultul creştin îl ocupă Sfintele Taine, sau „misterele” după cum le numesc grecii. Li se spune „mistere” pentrucă ceea ce credem nu este acelaşi lucru cu ceea ce vedem. -Sfintele Taine sunt 7 : botezul, miruirea (echivalentă cu comuniunea de la catolici), împărtăşania, spovedania, hitoronisirea, căsătoria şi ultima, miruirea bolnavilor. -Nici azi acest număr de 7 nu are semnificatie dogmatică, si nu au aceeaşi importanţă. Impărtăşania şi botezul fiind cele mai importante. -Când un creştin spune Trupul lui Cristos el înţelege ceva, iar un necredincios altceva.La botez creştinul este spălat nu doar trupeşte prin intermediul apei cât si sufleteste, la împărtăşanie vinul şi pâinea sunt sângele şi trupul lui Cristos, etc. - In biserica ortodoxă la fel ca în cea primitivă cele trei taine ale iniţierii creştine , botezul, miruirea şi prima impărtăşanie sunt strâns legate deşi unii preoţi nu mai sunt preocupaţi să respecte datinile. Hitoronisirea. - In biserica ortodoxă functia de diacon este în general de sine stătătosare. Ortodocsii acceptă femei diacon. In biserica primitivă erau multe femei diacon. Cu toate astea în vest functia de diacon se considera laică.Ordinul diaconeselor nu a fost abolit niciodată în Biserica Ortodoxă. - Biserica Ortodoxă sustine că dacă Cristos ar fi vrut ca femeile să fie preot ar fi spus asta apostolilor si ei ar fi actionat în consecinţă. Casatoria, - Biserica Ortodoxă permite divortul şi recăsătoria. - Nu se admit relatiile sexuale între persoane de acelaşi sex dar în toate cazurile de homosexualitate trebuie să arătăm compasiune creştinească. Rugăciunea personală. - Adevăratul scop al rugăciunii este de a putea conversa cu Dumnezeu. Nu se restricţionează la numite ore ale zilei,Un crestin trebuie să simtă personal prezenţa lui Dumnezeu. Scopul rugăciunii este tocmai acela de a fi mereu cu Dumnezeu. Posturile - Sunt mai severe ca la cei din vest. Nu se mananca carne dar nici oua, nici lapte sau peste. Biserica Ortodoxă. -Deşi Consideră ca este singura biserica apostolică şi adevărată, ortodocşii mai moderaţi, nu trag concluzia că cei care nu sunt ortodocşi nu apartin Bisericii. Biserica este acolo unde este Duhul Sfant.Or aceasta înseamnă, după cum insistă Khomlakov, că trebuie să ne abţinem de la concluzii pripite în privinţa creştinilor neortodocşi. -Există o singură biserică dar mai multe moduri, diferite, de a ţine legătura cu acestă biserică unică şi la fel de multe de a fi separat de ea. Unii neortodocşi sunt foarte apropiaţi de ortodoxie, unii o privesc cu indiferenţă alţii cu prietenie sau ostilitate.

Istoria Bisericii Ortodoxe Partea VII/a

Iunie 23, 2012 de

0

Partea a VII-a Unitatea şi Infailibilitatea Bisericii. – Unitatea este una din caracteristicile esenţiale ale Bisericii. Pot exista schisme care provin din Biserică dar nu în cadrul Bisericii. – Pentru Roma, principiul unificator în cadrul Bisericii este Papa, a cărui jurisdicţie se extinde asupra întregii biserici,  în schimb ortodocşii nu consideră că vreun episcop este […]

Istoria Bisericii Ortodoxe, Partea VI

Iunie 21, 2012 de

0

IISUS CRISTOS.- Elementele esenţiale ale doctrinei ortodoxe au fost trasate la cap.II. „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” , la fel… „Dumnzeu desăvârşit şi om desăvârşit”.- Caracteristica din abordarea ortodoxă a lui Cristos cel Intrupat este Gloria sa divină. Există două momente în viaţa lui Cristos cand această glorie se face simţită, „Schimbarea la faţă” şi […]

Istoria Bisericii Ortodoxe Partea a V-a

Iunie 19, 2012 de

0

Partea a V-a   DUMNEZEU SI UMANITATEA DUMNEZEU – Este limpede că există Dumnezeu, dar ce anume este El prin natura şi esenţa Sa depăşeşte puterea noastră de gândire şi de înţelegere. – Dumnezeu deşi superior nu este izolat de lumea pe care a creat-o. Dumnezeu este deasupra şi în afara creaţiei sale dar există totuşi […]

Istoria Bisericii Ortodoxe. Partea IV-a

Iunie 18, 2012 de

0

Partea a IV-a Despre TRADITIE Trec Peste cateva capitole care privesc ortodocsismul rus precum si neînţelegerile cu Papa. Incerc sa copiez cateva fraze din carte despre ce inseamna TRADITIA pentru ortodoxism – Când sunt întrebaţi la reuniunile contemporane interbisericeşti care este caracteristica distinctivă a Bisericii lor, se refera adesea la tradiţionismul Bisericii. – Ortodocşii vorbesc […]

Istoria Bisericii Ortodoxe, Partea a III-a

Iunie 17, 2012 de

6

Generalităţi. Văd ca pe Mihaela nu o interesează să se ia la harţă cu mine. Eu am mai glumit despre influenta Duhului Sfant in parte anterioară, insă continui să scriu. Pornesc de la cele trei principii care definesc pe Dumnezeu în concepţia ortodoxă : – Este un singur Dumnezeu, o treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul […]

Istoria Bisericii Ortodoxe, Partea a II-a

Iunie 15, 2012 de

0

CAPITOLUL II Am scris despre primul capitol şi primul sinod al bisericii creştine, prima derogare de la „LEGE”…. apostolii sub îndrumarea Duhului Sfânt” au convenit! Adevărul era că „neamurile”, bineînţeles nu evreii, cădeau repede de acord să se boteze cu apa si cu Duhul Sfânt” dar nu cădeau de acord cu „circumciziunea”. Aceasta obligaţie trebuia […]

Istoria Bisericii Ortodoxe, de Timothy Ware

Iunie 15, 2012 de

9

Am inceput sa citesc o noua carte. ISTORIA BISERICII ORTODOXE. Cartea este scrisa de un englez, Timothy Ware care s-a născut în 1934 şi a fost educat de biserica Anglicană. A studiat la Westminster School şi Magdalen College, Oxford unde şi-a dat masteratul în cultura clasică şi teologie. Ca organizare ierarhica biserica Anglicana este oarecum […]

Cinci reguli de reținut în viață

Iunie 9, 2012 de

3

1. Iarta-ti dusmanul dar tine minte numele lui.             2. Cu bani nu poti cumpara fericirea dar e mai confortabil sa plangi intr-un Mercedes decat pe bicicleta. 3. Ajuta pe cineva care e la necaz si isi va aduce aminte de tine cand va fi iarasi la necaz.         […]

Cele 10 porunci. Porunca a zecea.

Iunie 7, 2012 de

0

10 Sa nu poftesti la ceea ce are aproapele tau. – sa respecti dreptul la proprietate al atuia daca vrei ca si altul sa-l respecte pe al tau.

Cele 10 porunci. Porunca a noua.

Iunie 7, 2012 de

0

9. Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapeleui tau. – Sa respecti justitia omeneasca, pentru a fi dreaptate, sa nu juri stramb in nici o imprejurare, sa nu minti pentru a face rau – Sa dai cezarului ce e a cezarului – Asta (a zis Iisus nu Moise) dar ce legatura are cu chestiunea ? – […]

Cele 10 porunci. Porunca a opta.

Iunie 7, 2012 de

2

8. Să nu furi. – Aici nu cred ca sunt necesare comentarii… poate doar de adaugat că și proprietatea intelectuală este tot o proprietate.

Cele 10 porunci. Porunca a șaptea

Iunie 7, 2012 de

0

7.  Să nu fii desfrânat. – Sa nu preacurvesti. (sa nu ai nici o relatie in afara celor ce pot fi cunoscute de toti fara sa te rusinezi) – Sa ai o relatie doar in cadrul casatoriei, nici inaintea ei si nici in afara ei. – Eu credeam ca asta am spus, de obicei relatiile in […]

Cele 10 porunci. Porunca a șasea

Iunie 7, 2012 de

6

6. Sa nu ucizi. – nu necesita explicatii – poate doar o actualizare. poti sa ucizi cu vorba sau chiar prin tacere, daca nu-i iubesti pe cei din jur sau daca dai mana libera mâniei. – Da, esti vinovat, dar probabil ca in orice crima exista un grad de culpabilitate, o scara de la 1 […]

Cele 10 porunci. Porunca a cincea.

Iunie 6, 2012 de

5

5. Cinsteste pe tatal si pe mama ta ca sa ai zile multe si sa fii fericit. – Aasa cum tu iti cinstesti parintii si copiii tai te vor cinsti pe tine – Aasta e o porunca insotita de o promisiune. daca iti cinstesti parintii vei avea o viata lunga si fericita. uita-te in jurul […]

Cele 10 porunci. Porunca a patra

Iunie 6, 2012 de

1

4.  Adu-ti aminte de ziua de odihna ca s-o sfintesti.Sa lucrezi 6 zile dar a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului. – Să lucrezi șase zile dar a saptea este ziua de odihna, (shabbat)  inchinata domnului, sa nu faci nici o lucrare nici tu, nici etc. din casa ta…. etc. (nu necesta explicatii ce inseamna […]

Cele 10 porunci. Porunca a treia

Iunie 6, 2012 de

7

3. Sa nu iei in desert numele meu. – Sa nu nesocotesti cine sunt eu. Asta este interpretarea mea. Biblia insa completeaza ca este interzis sa juri pe numele lui Dumnezeu. Parca dinadins facem altfel. De cele mai multe ori, intarim ceea ce spunem prin cuvantul „zau” o prescurtare de la Dumnezeu. Dece credem sa […]

Cele 10 porunci. Porunca a doua

Iunie 5, 2012 de

22

2. Sa nu iti faci chip cioplit nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus in ceruri sau pe pamant la care sa te inchini si sa slujesti, ca eu sunt Dumnezeul tau, gelos, si pedepsesc nelegiuirea. -Deoarece Dzeu este o treime, asa cum este perceput de ortodocsi, poate este putin altfel acum- Dumnezeu nu […]