Despre ziua de ieri

Posted on Iunie 4, 2012 de

0


Azi este Sfanta Treime, dar ieri a fost a cincizecea zi dupa Paste, dupa “INVIERE”
Si evreii serbează aceasta zi, dar socotind după Paştele lor. Numărul şapte are o semnificaţie aparte pentru ei pornind de la porunca a patra care spune ca şase zile să munceşti, dar a şaptea este “sabat”, adica zi în care te odihneşti, o închini Domnului, sărbătoreşti.
La evrei se sărbătoreşte a şaptea săptămână aşa cum se sărbătoreşte şi al şapelea an. La noi se spune că în această zi Iisus a poruncit discipolilor săi să se împrăştie în lume şi să propăvăduiască cuvantul lui Dumnezeu, “evanghelia”.
Cât de evidente sunt suprapunerile sărbătorilor creştine, (stabilite de patriarhii religiei creştine) peste sărbătorile populare din acea vreme astfel ca ideologia creştină să se impună mai uşor. Oare a fost inspiraţie divină ?
Oricum, eu nu consider asta o greşeală deoarece asa s-a impus religia “iubirii” în locul religiei “dinte pentru dinte şi ochi pentru ochi”.
Si văd cum acolo unde legea nu s-a schimbat continuă războiul religios. Azi am căutat semnificatia unor cuvinte pe internet si am aflat că Shalom înseamnă nu doar pace dar si o reîntregire a ta în acest concept de căpătare a pacii interioare. Un fel de reintrare în drepturi…

Anunțuri
Etichetat:
Posted in: Uncategorized