Istoria Bisericii Ortodoxe, Partea a II-a

Posted on Iunie 15, 2012 de

0


CAPITOLUL II Am scris despre primul capitol şi primul sinod al bisericii creştine, prima derogare de la „LEGE”…. apostolii sub îndrumarea Duhului Sfânt” au convenit! Adevărul era că „neamurile”, bineînţeles nu evreii, cădeau repede de acord să se boteze cu apa si cu Duhul Sfânt” dar nu cădeau de acord cu „circumciziunea”. Aceasta obligaţie trebuia repede anulată dacă biserica creştină voia să cucereasca Imperiul Roman aşa cum poruncise Iisus. In Capitolul II al căţii se vorbeste despre celelalte sinoade, sinoadele ecumenice, care au definitivat religiile creştine, aici rezumându-se la cea catolică şi ortodoxă până la Marea Schismă care a desfacut biserica Imperiului Roman în cea de Apus (Catolică, în traducere Biserica Universală) şi cea de Rasarit, (Ortodoxă, în traducere Dreapta credinţă)
Capitolul Începe cu marea minune care a dus la oficializarea „toleranţei” faţă de Biserica Crestină în Imperiul Roman, apariţia Crucii pe cer în faţa împăratului Constantin Cel Mare. In consecinţă împăratul dă un edict de toleranţă, apoi, după ce mută capitala, centrul său de putere din Roma stăpânită de creştinism la Constantinopole are iniţiativa convocării unui sinod al bisericii. Sinodul se ţine la 2o mai 325, la Nicea, în Asia Mică, cu scopul de a lămuri nişte neînţelegeri între episcopi. Episcopul Arie din Alexandria sustinea ca Iisus are o poziţie inferioară faţă de Dumnezeu, în măsura în care este creat de Dumnezeu.. Impăratul, „cezarul” voia să controleze acest nou Dumnezeu cu care voia să facă cunoştinţă. Un comentariu personal: o alta încălcare a LEGII ! Iisus a spus,”Să dai cezarului ce-i al cezarului şi lui Dumnezei ce-i a lui Dumnezeu”. Biserica era a lui Dumnezeu, împăratul nu avea dece să se implice personal în coordonarea bisericii, dar episcopii au oferit împăratului onoarea de a prezida acest sinod în calitate de „ mesager divin”. Probabil iar le-a vorbit Duhul Sfînt” şi mai probabil, încă un centru de putere religios la Alexandria era un inconvenient pentru Roma…

In capitolul II al cărţii autorul scrie despre cele 6 sinoade ecumenice care au definitivat crestinismul în varianta catolică şi ortodoxă, dar analizele sunt aşa de complicate încât dacă ar fi să le explic ar trebui sa copiez toată cartea, aşa că mă limitez să spun că de-a lungul celor 6 sinoade s-au desprins mai multe biserici ale regiunilor din sudul imperiului de care autorul nu se mai ocupa. Biserica Asiriană, Nestoriana, Caldeeană, a Siriei, a Egiptului, Biserica Copta, etc. Variantele bisericii creştine, catolică şi ortodoxă s-au diferenţiat treptat deşi au convieţuit cu o tacită neacceptare a subordonării Constantinopului faţă de Roma până la schisma oficială din 1054. La fiecare din cele 6 sinoade s-au dezbătut punctele de divergenţă şi aşa cum era hotărât în biserica primară, dacă nu exista un acord, punctul de vedere nu putea fi impus, episcopul care nu era de acord se întorcea la credincioşii săi şi dacă credincioşii erau de acord cu el şi nu cu hotărârile sinodului, biserica respectivă rămânea independentă dar nu dispărea. Aşa a fost cu biserica lui Arius care considera că fiul este puţin mai jos decăt Tatăl, sau cea Nestoriană care nu a acceptat termenul de „născătoare de Dumnezeu” pentru fecioara Maria, deşi o venerează ca mama lui Iisus, ş.a.m.d. In carte, despre aceste biserici nu se scrie prea mult. Se scrie însă destul despre cele punctul de divergenţă dintre biserica Ortodoxă şi Catolică. La adoptarea Crezului la Niceea în text s-a trecut că Sfântul Duh, de la Tatâl purcede, iar despre natura Tatălui si Fiului s-a acceptat termenul grecesc de aceeaşi esenţă a Tatălui şi Fiului. In decursul timpului Biserica de la Roma a schimbat textul, la început fără o recunoaştere oficială a schimbarii, dar in urma certurilor cu Biserica de la Constantinopol în mod oficial, ceea ce era inadmisibil dacă nu se cădea de acord. Roma a abordat Crezul cu textul: Sfântul Duh de la Tatăl şi Fiul Purcede… Cele două biserici s-au excomunicat reciproc, mai întâi Roma a excomunicat Bizantul iar Bizanţul i-a intors complimentul… Si asta a fost !(dar mai complicat) Avem încă doua biserici certate între ele, iar diferenţele s-au înmultţit în timp, Biserica Catolică adoptând individual mai multe modificări faţă de cele stabilite de comun acord. … Mai este ceva care mi-a atras atenţia în cursul acestor 6 sinoade care dezbăteau „cuvantul lui Dumnezeu” îndrumaţi de Duhul Sfănt. Acceptand că Iisus a fost om desăvârşit şi Dumnezeu desăvârşit, fiind însă din aceeaşi esenţă cu Dumnezeu, a rezultat că omul este în esenţa sa de aceeaşi natura divină si el. Biserica a acceptat aceasta. La această concluzie mă alătur şi eu. De aceea încă odată declar ca sunt de religie ortodoxă. Asta se suprapune uşor peste puterea mea de înţelegere. In atâtea chchiţe religioase, această concluzie este prima pe care am înţeles-o fără să fac mofturi. Cred că omul are scânteie divină şi este singura fiinţă care se poate înţelege cu Dumnezeu de pe pozitii dacă nu chiar egale, cel puţin de pe poziţia „părinte şi copil”. Inţeleg că Iisus în calitatea sa de fiu a lui Dumnezeu este din aceeaşi substanţă cu Dumnezeu şi mă opresc aici. Dar mai pot scrie altceva. Să scot de pe internet ce s-a discutat in fiecare din cele 6 sinoade care sunt recunoscute de bisericile ortodoxă si catolică pâna la despărţire, sau să scot din comentariile autorului ceea ce mi se pare mai important, cum ar fi problema icoanelor. Din punctul meu de vedere există două variante pentru a fi credincios, ori crezi că Iisus este de esenţă divină la fel ca omul şi cauţi înălţarea, „raiul”, ori admiti ca a fost un profet si atunci accepti umila poziţie a omului faţă de divinitate, „iadul”. Pe care credeţi că o aleg ?

Anunțuri
Etichetat:
Posted in: documentare