Istoria Bisericii Ortodoxe Partea a V-a

Posted on Iunie 19, 2012 de

0


Partea a V-a   DUMNEZEU SI UMANITATEA

DUMNEZEU

– Este limpede că există Dumnezeu, dar ce anume este El prin natura şi esenţa Sa depăşeşte puterea noastră de gândire şi de înţelegere.

– Dumnezeu deşi superior nu este izolat de lumea pe care a creat-o. Dumnezeu este deasupra şi în afara creaţiei sale dar există totuşi în interiorul ei, este omniprezent.

– Dumnezeu este personal, adică se manifestă prin Sfânta Treime.

– Dumnezeul nostru este un Dumnezeu întrupat. Dumnezeu a coborât printre oameni dar nu numai prin energiile sale ci prin însăşi fiinţa sa, cea de a doua persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, a devenit om. „şi cuvantul se făcu trup şi locui între noi.

– Totuşi există o doctrină a Sfintei Treimi cu care esticii şi vesticii nu reuşesc să se pună de acord, Filioque.

Să încercăm să pătrundem mai adânc în disputa Filioque. Dumnezeu este unul dar este format din trei entităţi. Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, sunt una în esenţă, dar fiecare se distinge prin caracteristici personale. Divinul este indivizibil pentruca persoanele sunt unite fără să se confunde una cu alta, sunt distincte, nu divizate.

Atât distincţia cât si uniunea reprezintă un paradox.

Tatăl este nezămislit, sursa şi originea sa provenind de la Sine Însuşi,

Fiul, deşi egal cu Tatăl şi nemuritor, nu este nezămislt sau fără sursă căci are sursă şi originea sa este în Tatal, de la care este zămislit sau născut  înaintea tuturor veacurilor  (cum spune Crezul),

Sfîntul Duh, la fel ca Fiul, îşi are şi el sursa în Tatăl, dar legătura sa este diferită, el purcede de la Tatăl.

– Dar ce se înţelege  prin termenul de „purcede” ?

Fiul s-a născut de două ori, odată la începutul veacurilor, si odată din Fecioara Maria.

In acelaşi fel trebuie trasată o distincţie fermă între purcederea eternă a Sfântului Duh si  misiunea temporară, echivalentă cu trimiterea Sa în lume.

Purcederea se referă nu la actiunea exterioară a Sfintei Treimi către creaţia sa, ci la anumite relaţii interne, din interiorul Divinităţii, relaţii care au existat înainte de apariţia lumii.

– Poziţia ortodoxă se bazează pe Evanghelia lui Ioan  XV,25 în care Cristos spune:

Când va veni mângâietorul pe care eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Spiritul Adevărului (Duhul Sfânt) care de la Tatăl purcede, acela va mărturisi pentru mine.

Biblia nu spune că Spiritul purcede şi de la Fiu.

Ortodoxia a fost mai puţin preocupată decât vestul de a găsi dovezi filozofice ale existenţei lui Dumnzeu… ci de legătura directă, vie cu Dumnezeu, concret, personal.

Cei mai stricţi ortodocsi consideră ca drept rezultat al Filioque, că Duhul Sfânt , în gândirea vestului s-a subordonat Fiului, daca nu în teorie, cel puţin în practică.

– Comentariul meu : Aşa este !

OMUL

Crearea omului : Şi Dumnezeu a spus să facem un om după chipul şi asemănarea noastră.  (Geneza  I, 26) Crearea omului a fost făcută după toate cele trei persoane ale Sfintei Treimi. Şi prin urmare imaginea şi asemănarea  cu Dumnezeu trebuie gândită în termenii imaginii şi asemănării Sfintei Treimi..

– Expresia „după chipul”, a scris Ioan de Damasc, „indică raţionalitatea şi libertatea” în timp ce expresia „după asemănarea” indică contopirea cu Dumnezeu prin virtute. „Imaginea sa”, ca să folosim termenul grecesc „icoana lui Dzeu” semnifică propria noastră voinţă umamă, raţiunea noastră, simţul răspunderii – cu alte cuvinte tot ce ne separă de animale şi ne face oameni..

– După chipul, înseamnă mai mult decât atât, înseamnîă că suntem „odraslele” lui Dumnezeu, neamul său. Prăpastia dintre creatură şi Dzeu nu este insurmontabilă, Pentrucă suntem chipul lui Dzeu, putem să-l cunoaştem şi să comunicăm cu el… atunci putem deveni aidoma Lui, putem dobândi asemănare divină

– „Am spus sunteţi Dumnezei cu toţi fiii voştri” Psalmm,xxxxi, 51

– Gândirea ortodoxa pune accentul pe chipul lui Dumnezeu întrupat în oameni…. Il putem găsi înăuntru propriei noastre inimi, întorcându-ne în noi înşine.

-„ Impărăţia lui Dumnezeu este în tine” Luca xvii,2,11

– Acest respect pentru fiecare fiinţă, este exprimat vizibil în cultul ortodox,  slăvind chipul lui Dzeu în fiecare persoană: „Cea mai bună icoană a lui Dumnezeu, este omul”

– Suntem colaboratoriilui Dzeu. (sinergoi) Epistola către Corintieni.II.9 Dar nu ne putem ridica la nivelul de colaboratori dacă nu suntem ajutati de El. Insă în orice caz, trebuie să ne îmdeplinim rolul care ne revine: Noi oamenii, la fel ca Dumnezeu trebuie să ne aducem contribuţia la lucrarea comună, deşi ceea ce face Dumnezeu este mult mai important decât ceea ce facem noi.

– Dar cu toate că nu merităm mântuirea, trebuie să o căutăm, deoarece „credinţa fără fapte este moartă” Iacob II,17

– Căderea din rai, păcatul originar.Dumnezeu i-a dat lui Adam propria voinţă, puterea de a alege între bine şi rău.

– Si-a impus propria voinţă şi s-a separat de Dumnezeu. Drept rezultat a apărut o nouă formă de existenţă pe pământ.

– Ortodoxia susţine o viziune mai puţin exaltată a stării umane de înaintea căderii, este deasemenea mai puţin severă în privinţa consecinselor acestei căderi. Adam nu s-a prăbuşit de la un nivel superior al cunoaşterii ci dintr-o stare de simplitate nedezvoltată

– Ortodocşii nu consideră că această cădere a privat complet umanitatea de graţia lui Dzeu, deşi afirmă că după cădere graţia divină acţionează din exterior nu din interior

 – Majoritatea teologilor ortodocsi resping ideea păcatului originar dar împărtăşesc aceeaşi părere cu vestul că păcatul a ridicat o barieră între Dzeu şi umanitate.

 – Ortodocşii nu consideră că toţi copiii nebotezaţi sunt sortiţi flăcărilor iadului deoarece apasă asupra lor păcatul originar.
(Comentariul meu :)) ortodocsii nu preoţii ortodocsi ! .. :)) )

Anunțuri
Etichetat:
Posted in: documentare