O carte despre credinta ep.1

Posted on Noiembrie 6, 2012 de

4


Credinta redusa la esenta.

Cartea este publicată prima dată in 1941 şi este scrisă de Clive Staples Lewis, un credincios laic de rând în Biserica Angliei, aşa cum se descrie el singur. Cartea nu vrea să ofere nici un ajutor cuiva care oscilează între două culte creştine, ci doar să explice esenţa credinţei creştine. In prima sa varianta, cartea a fost o serie de emisiuni radiofonice.

De la început, autorul precizează că : „dacă noi le permitem oamenilor să înceapă să spirtualizeze şi să rafineze sau să „aprofundeze” (cum spun ei) sensul cuvântului creştin, şi acesta va deveni foarte curând un cuvânt nefolositor. In primul rând creştinii înşişi nu îl vor aplica vreunei persoane. Noi nu suntem în măsură să spunem cine, în sensul cel mai adânc al cuvântului, este aproape sau nu este aproape de spiritul lui Cristos. Nu putem vedea în inimile oamenilor. Noi nu putem judeca, ba chiar ni se interzice să-i judecăm pe alţii”… „Prin urmare noi trebuie să rămânem la sensul originar evident. Numele ce creştin a fost dat pentru prima oară în Antiohia „ucenicilor” (Faptele 11:26), celor care au acceptat învăţătura apostolilor. Nu încape îndoială că aplicarea lui a fost limitată la cei care au beneficiat de pe urma acelei învăţături atat cât a trebuit.Nu s-a luat în consideraţie nicidecum aplicarea lui numai la ceia care, în mod spiritual, lăuntric, superior erau „mult mai aproape de spiritul lui Cristos”….

Se mai precizează că „Creştinismul redus la esenţe” nu este o alternativă la grupările religioase existente.

Cartea este ca un culoar de primire pe care sunt mai multe uşi. Fiecare uşă duce la un cult. Este preferabil să intri pe o uşa, oricat de incomoda ar fi locul unde ajung, decât să stai pe acest culoar.

Eu sunt deja im camera bisericei ortodoxe. Am deschis uşa spre culoarul lăudat din curiozitate.

CARTEA I

1. Legea Naturii Umane.

Am înteles ce spune şi nu văd nimic care contrazice ortodoxismul. Legea Naturii umane înseamnă ca fiecare ştim ce este bine şi ce este rau dar ca în mod conştient putem face altceva decat ceea ce stim ca este „bine”

2. Câteva obiecţii.

Si asta am înţeles perfect. Dacă aveam o oarecare nedumerire in aceea că animalele nu se supun Legii Naturii Umane, suprapunand explicaţia pe „instinctele naturale” valabilă pentru animale, am eliminat orice nedumerire.

3. Realitatea legii.

Este fără dubii o realitate, cel putin pentru mine.

4. Ce se ascunde în spatele legii.

Aici se prezinta cele doua conceptii ale creatiei, prima atee care considera ca universul se dezvolta de la sine, prin capriciu, si cea religioasă care considera că totul este planificat dintr-o voinţă, voinţa lui Dumnezeu. Nu am nici un dubiu ca totul în univers are logică si din acest punct de vedere, eu cred fără îndoială că există Dumnezeu.

5. Avem motive să fim neliniştiţi.

Aici începe descrierea a ceea ce răspunde la întrebarea „cum este acest Dumnezeu”. Nu stiu cum este Dumnezeu in concepţia altora, dar în a mea, este aşa cum spune Lewis. Este drept, nu bun sau rau, ci moral si drept şi cere oamenilor să fie într-un anume fel pe care ei îl cunosc prin Legea Naturii Umane. Nu exista dubiu pentru mine. Are dreptate. Prin liberul nostru arbitru, încălcăm această lege deseori şi acesta este motiv de nelinişte.

CARTEA II

1. Concepţii rivale despre Dumnezeu.

Aici Lewis spune: „ am să încep prin a vă spune un lucru pe care creştinii nu trebuie să-l creadă. Dacă eşti creştin, nu trebuie să crezi că toate celelalte religii sunt pur şi simplu greşite în totalitate.Dacă eşti creştin, ai libertatea să crezi că toate aceste religii, chiar şi cele mai bizare, conţin cel puţin un sâmbure de adevăr.

Prima mare împărţire a omenirii este într-o „majoritate” care cred într-un Dumnezeu oarecare sau în zei şi o „minoritate” care nu cred.

Creştinismul crede că Dumnezeu a făcut lumea – că spaţiul şi timpul, căldura şi frigul, toate culorile si gusturile… etc Dumnezeu „le-a născocit în gândirea sa”… Dar creştinismul crede deasemenea că o mulţime de lucruri s-au stricat în lumea pe care a făcut-o Dumnezeu şi crede că Dumnezeu insistă cu multă energie, ca noi să îndreptam aceste lucruri.

Lewis explica toate astea in felul său, dar mie mi se pare acelasi lucru daca ar face analogia cu un grădinar.

Adică cred că Dumnezeu acţionează aşa cum un grădinar ar forţa un arbore Bonsai să crească frumos, cum vrea el. Grădinarul ar putea face un arbore artificial, care sa arate asa cum vrea el, dar un arbore Bonsai este altceva, are viaţă. Are liberul arbitru, dar nu creşte chiar dupa capul lui. Grădinarul folosindu-i tendinţele de neprevăzut il forţează sa devină ceea ce doreste el, ceva minunat….

2. Invazia.

Binele este elementul natural, este implementat prin Legea naturii umane. Dar prin liberul arbitru noi facem uneori ceva rău. Lumea era concepută să fie bună, dar omul, prin liberul său arbitru a introdus răul.

Gradinarul are o imagine generală despre cum trebuie să arate arborele lui Bonsai, este imaginea frumoasă, perfectă. Daca o crenguţă creşte sticând ansamblul este pentrucă arborele are un liber arbitru. In general, un bonsai, creşte aşa cum gradinarul se asteapta sa faca, dar mai poate avea şi o iniţiativă care strică aşteptările gradinarului. Si atunci ce face grădinarul? Face o proptea si aşteaptă ca arborele să se îndrepte aşa cum este bine…

Există doua moduri de a vedea acest rău. Cel creştin, care este asimilarea lui cu un înger căzut si cel dualist ca fiind o pereche a binelui. In dualism atat binele cat si raul sunt concepute ca doua forte egale si independente. Lewis explica principiul crestin care considera aceste doua principii ca legate intre ele prin Dumnezeu care prin Legea Naturii Umane a definit ce este bine si ce este rau, principiul rău fiind îmotiva firii. Nu exista rau fara a fi înainte ceva bun care poate fi stricat prin acest rau.

Citez: „Forţa Rea nu este independentă. Ea faceparte din lumea Forţei Bune: fie că a fost creată de Forţa Bună, fie că amândouă au fost create de o forţă superioară lor.(cum cred eu)

Creştinismul este de acord cu Dualismul în privinţa faptului că în univers are loc un război civil, o rebeliune, şi că noi trăim într-o parte a universului care este ocupată de rebel. El ne cheamă pe toţi să luăm parte lo o mare campanie de sabotaj.

Aşa este, doar că după părerea mea, Dumnezeu nu vrea să distrugă Răul ci doar să îl ţină sub control.

3. Alternativă şocantă.

Deci creştinii cred că o forţă rea s-a instalat în lume, oare aceasta este voia lui Dumnezeu? Explicatia este în faptul ca acceptând liberul arbitru, nu a creat o lume de roboţi. Dacă un lucru este liber să fie bun, atunci este liber şi să fie rău.

Numai oamenii au această libertate, restul creaţiei se supune fiecare legilor ce le guvernează.

Apoi Levis scrie ceva ce este tipic un misticism „Fericirea pe care Dumnezeu a conceput-o pentru creaturile sale superioare este fericirea de a fi unite cu el şi unele cu altele de bunăvoie şi libere într-un extaz al dra gostei şi desfătării în comparţie cu care cea mai fermecătoare iubire dintre un bărbat şi o femeie de pe pământ este doar o vorbă goală.”

Deci din acest motiv a lăsat liberul arbitru, ca fiind liberi sa putem găsi fericirea?

Si apoi alt lucru mă descumpăneşte: „ Cm a ajuns Forţa întunericului să fie rea? … In momentul când ai o personalitate, există posibilitatea să te pui pe tine însuţi mai presus de orice – să doreşti să fii centrul-să doreşti de fapt să fii dumnezeu. Acesta a fost păcatul lui Satan.”

Nu mi-am dorit niciodată să fiu Dumnezeu, ba mai mult, nici sef nu mi-am dorit să fiu, dar oricând, am căutat să fiu independentă. O oarecare şefie am căutat dar nu ca să conduc ci ca să nu depind prea mult de alţii.Ca independentă am săvârşit geselile, prin „liberul arbitru” dar asta nu înseamnă ca am vrut să fiu Dumnezeu. Aici este ceva forţat religios, o musai introducere a lui Satan conform legendei biblice.

Dar să continui. Lewis recunoaste ca nimeni nu a ascultat de Lege în totalitate. Dumnezeu a trimis oamenilor ceeace poate fi considerat visuri bune , povestiri ciudate risipite în toate religiile păgâne despre un Dumnezeu care moare şi învie şi a ales un popor căruia in decurs a câteva sute de ani i-a întipărit în gândire ce fel de Dumnezeu este, căutând să-i imprime o conduită corectă.

Ceeace numeşte Lewis adevăratul şoc este că în mijlocul acestui popor care se considera al lui Dumnezeu apare un om care vorbeste despre el ca si cum ar fi Dumnezeu. Este vorba bineînţeles de Iisus, de poporul evreu si Vechiul Testament care redă procesul de modelare al acestui popor.

4. Pocaitul Perfect.

Iisus, moartea şi învierea sa constituie punctul central al religiei creştine. Crezul creştin este că moartea lui Cristos ne-a pus într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi ne-a dat un nou început. Teoriile cu privire la modul cum s-a făcut aceasta sunt diferite pentru diferitele culte creştine. Toţi creştinii însă sunt de acord că moartea lui Iisus a fost „eficientă”, adică a avut un impact pozitiv asupra relaţiilor om-Dumnezeu.

Biserica Anglicană nu sprijină nici o teorie, dar biseica catolica merge mai departe.

Biserica ortodoxa este asemeni bisericii Anglicane, neafirmând o oarecare teorie, ci mentionand doar evangheliile, in general.

Lewis spune ca teoria nu este importantă deoarece cand ştiinţa descrie structura atomului, desenele nu reprezintă realitatea ci doar ceea ce ar putea sugera realitatea. Structura atomului este de fapt cuprinsa ca adevăr intr-o formulă nu într-o imagine. La această idee ma alătur complet.

Se spune ca Cristos a fost omorât în locul nostru şi că moartea sa a spălat păcatele noastre. Aceasta este formula crestinismului.

Dar care era căderea omului? Faptul că voia să trăiască independent, ca şi cum şi-ar fi singur stăpân. Cu alte cuvinte omul nu este doar imperfect ci si rebel.

Aici ma recunosc. Imi recunosc păcatul… Dar nu sunt încă dispusă să capitulez. Si aşa simt în ceafă puterea stăpânului, convingerea că mă poate strivi cum strivesc eu o muscă. Sigur că am regrete şi îmi cer iertare când greşesc, dar nu vreau să renunt la posibilitatea de a greşi, la senzaţia de libertate chiar şi iluzorie, cum o ştiu că este.

In schimbul liberului meu arbitru renunţ făra regrete la viaţa veşnică. Accept şi pedeapsa, cu stoicism, dar nu şi veşnicia. Asta ar fi o nedreptate. Pot să mă rog cât mai am de trăit pentru asta, dar nu pot sa ma schimb. Eu nu vreau să mă pocăiesc aşa cum concepe pocăinţa Lewis. Stiu că asta înseamna pedeapsa, dar orice pedeapsă va fi, să fie, doar sper sa nu fie „veşnică”. Pentru asta mă rog mereu. Chiar mă rog mereu… Spun, orice, doar veşnicia nu…
Dar cartea este abia la înmceput. Poate reuşesc să mă integrey undeva mai cofortabil :))

Lewis spune că aici este ciudăţenia. Doar un om bun se poate pocăi. Dar nu oamenii buni trebuie să se pocăiască ci cei răi.

Toat aici Lewis explica dece a fost nevoie ca Dumnezeu să devină om şi să moară ca om. Este clar un fel de desen, similar cu desenul atomului pe care tot el spunea ca este doar o imagine neadevărată pentruca cei nefamiliarizaţi cu formulele matematice să înţeleagă. Oricât de clara ar fi explicatia… eu nu am înţeles. Accept doar ceea ce spune ortodoxismul, Iisus a fost om desăvârţit si Dumnezeu desăvârţit.

Dar şi Levis recunoaşte că fiind doar o descriere să nu confundăm descrierea cu lucrul în sine.

Anunțuri
Posted in: Uncategorized