Ep.2

Posted on Noiembrie 8, 2012 de

2


5. Concluzie practică.
Cristos in calitate de om a suferit si a fost umilit, Credinţa creştină ne face părtaşi la suferinţa şi umilinţa sa, dar şi la victoria sa asupra morţii prin înviere – în firea sa de Dumnezeu. Credem ca vom primi o viaţă nouă după ce vom suferi şi vom învinge moartea ca discipoli ai lui Iisus. Viaţa cea nouă va fi primită aşa cum am primit viaţa de la mama noastră, făra să constientizăm când şi cum.
. Noi trebuie să acceptăm realitatea cum este prezentată făra sa ne întrebăm dece, doar pe baza autorităţii lui Iisus. Dacă suntem crestini trebuie să consideram ca facem binele prin Iisus care există în noi si nu pentru a fi plăcut lui Dumnezeu. Adică îl facem natural, prin firea noastră bună schimbată de Duhul Sfant. Creştinul are pe Iisus în el însuşi, adică are Binele în el.
La această solutie trebuie să ajungem ca creştini, aceasta trebuie să credem.
Unii se întreaba dece o ia Dumnezeu aşa cu încetul, dece ne ia cu binişorul ? Creştinii cred însă că va fi o vreme când venirea binelui va fi în forţă, atunci va fi o a doua venire a lui Iisus şi cine nu va fi schimbat nu va mai avea timp să se schimbe.
Asta ce vrea să însemne? Apocalipsa 22:( 11,12,13,14.)

CARTEA III – CONDUITA CRESTINA
.1. Cele trei laturi ale moralităţii.

Moralitatea pare să se preocupe de trei lucruri. În primul rând, de corectitudinea şi armonia dintre indivizi. In al doilea rând, de ceea ce am putea numi punerea în rânduială sau armonizarea lucrurilor din lăuntrul fiecărui individ. In al treile râns, de scopul general al vieţii umane, luată în ansamblul ei? Pentru ce a fost creat omul? Pe ce traseu ar trebui să meargă omenirea?Care este scopul vieţii ?
Şi eu când mă gândesc că sunt un individ cu moralitate mă gândesc cărespect prima conditie, relaţiile cu ceilalţi oameni, pe a doua o bag sub preş iar de a treia nici nu îmi pun problema. Cine stie care este scopul vietii noastre?
Lewis scrie aici despre morala ca ideal creştin, scopul vieţii. Morala societăţii este corespunzătoare standardelor societatii, difera de la o epoca la alta, de la o zonă geografică la alta, ale credinţei creştine se considera ca sunt bunătatea şi corectitudinea, dar este ceva mai mult.
Cand nu ai stapîn ai alte standarde de moralitate, dar când ai un stăpân aşa cum au creştinii, ei trebuie să îndeplinească sarcinile ce le-au primit de la stăpân.

2. Virtuţile cardinale
Acestea sunt patru, Prudenţa, Cumpătarea, Justiţia şi Curajul.
Celelalte trei care sunt teologice, Iubirea, speranţa şi credinta vor face obiectul altui capitol.
In genneral fiecare iţi poate analiza aceste virtuţi pe care mai mult sau mai putin, le avem fiecare…

3. Moralitatea Socială.
Iisus nu predică altă moralitate decât acea din Vechiu Testament : „ Sa nu faci altora ce nu îţi place să ti se facă ţie… şi … să faci ceea ce ai vrea să ţi se facă ţie”
Acelasi lucru ce promitem în rugăciunea „Tatăl nostru”
Cum realizăm aceasta cerinţă de morală… este clar pentru fiecare…

4. Moralitate şi psihanaliză.
Aici Lewis analizează cazurile ce se supun teoriilor medicale propriu zis in comparaţie cu lipsa de moralitate propriu zis. Cazurile medicale se pot trata, cu specialisti psihologi, cu doctori dar lipsa de moralitate se corectează prin voinţă. Cand nu esti bolnav, moralitatea are alte valente. Trebuie însuşită.
Cazurile patologice nu sunt păcate ci o bolă. Creştinii nu trebuie să judece pe alţii căci este greu să cunoşti realitatea.

5. Moralitatea sexuală.
Deşi multă vreme sexul a fost socotit ca legat de pacatul cel mai mare, Lewis arată că nu este aşa. Sexul , sexualitatea în sine trebuie controlată, corelată cu dragostea, cu îndatorirea de a face copii, dar nu este un păcat şi depinde de regulile sociale. Una este azi şi alta a fost pe timpuri, dar stăpânirea de sine şi controlul sexualităţii nu depinde de vocabular sau de cum te imbraci. Acestea crează impresii nu oglindesc interiorul fiinţei care este ceva intim si fiecare stie dacă respectă standardele moralei creştine sau nu. Oricum, dupa morala creştină sexualitatea nu cere sa fie înăbuşită ci controlată.
Castitatea creştină este o optiune.şi nu este obligatorie. Este uneori o solutie, dar aleasă conştient.

6. Căsătoria creştină.
La fel legată de sexualitate, căsătoria creştină cere exigenţe pe care dacă nu le aplici, poate e mai bine să nu te căsătoreşti, Dar deşi pledează pentru exigente, Lewis nu aruncă cu pietre în cei care greşesc.
Consideră că pentru o functionabilitate corecta a unei căsătorii, trebuie un singur cap şi acela Legea Naturii umane il defineşte pe bărbat,

7. Iertarea
Dacă să nu faci altuia ce ţie nu îţi place este greu, să iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuţi sau şi mai mult, pe duşmanul tău… e şi mai greu. Lewis arata că nici pe noi nu ne iubim cum am iubi in relatiile sentimentale pe cineva . Nu ni se cere altceva decăt ca aceasta dragoste pe care o avem către noi, indulgenta dar exigentă să o aplicăm pentru toţi oamenii. Aşa cum nu ne place cum suntem şi căutăm să ne schimbăm aşa avem dreptul să privim şi către ceilalţi semeni ai noştri.

8. Păcatul cel mare….

Aici ma opresc mai mult. Pacatul cel mare, arata Lewis, este „MANDRIA”
Ea nu ne lasă sa ne apropiem de Dumnezeu. Consider că acesta este defectul meu si nu mi-am dat seama in ce a constat păcatul decât după ce am citit ce spune el. Socoteam Vanitatea mai urâtă şi nu sunt vanitoasă. Mândria este un sentiment nobil în anumite circumstanţe. Cum să nu fii mândru de copilul care învaţă bine ? Sau de ceva ce ai făcut bine ? Asta mă deruta. Lewis m-a făcut să înţeleg păcatul Mândriei si ma voi opri la detaliile analizei sale.
Este vorba de acel sentiment obscur, adânc cuprins în subconştientul tău că eşti superior.
Eşti gata să sari la contra atac când cineva îţi dă peste nas, nu te ia în seamă, sau „ o face pe grozavul” în faţa ta. Parcă ar fi cazul meu :))
Dar şi mai mare este mândria ca păcat când atât îi dispreţuieşti pe ceilalţi, atât, că nici măcar nu iei în seamă părerea lor. Comentariile nu te ating, te crezi deasupra acestor oameni care te judecă, nu te înţeleg sau nu au această calitate. :)) Să vezi că şi în această categorie mă mai regăsesc!
Pare că nu are nici o legătură cu Dumnezeu, dar, zice Lewis, de aici porneşte o linie ascendentă către alte păcate. Instalarea „mândriei” corespunde instalării Raului în tine. Mândria generează dorinţa de mai mult, şi insatisfacţie, duşmănie către Dumnezeu în ultimă instanţă…. Aici iar mă regăsesc.
Nu îmi place competiţia pentrucă sunt prea leneşă ca să lupt pentru locul întâi, nu vreau mai mult din acelaş motiv, dar cred ca merit şi cine poate să îmi dea ceva doar pentrucă merit şi nu pentriucă mă zbat eu să câştig? Numai Dumnezeu. Si dacă nu îmi dă, mă supăr. :)) Aşa sunt eu, recunosc! Recunosc, dar nu mi-am dat seama până acum !
Nu mă regăsesc chiar în toate ipostazele generate de mândrie descrise de el. Nu sunt lacomă, nu îmi place să fiu lăudată, nu sunt vanitoasă. Dar dece? In spatele fiecarei situaţii stă o explicaţie care nu-mi face cinste aşa că nu mai expun cazul meu. Am scris destul… Reproduc ce scrie Lewis.
Mândria e ca un cancer spiritual, ea distruge însăşi posibilitatea de a iubi, de a fi mulţumit, ea distruge chir şi judecata sănatoasă.
Nu trebuie să ne închipuim că Mândria este ceva ce Dumnezeu ne interzice pentrucă şi el este mândru şi se simte călcat în demnitatea lui, că este ofensat de ea sau că umilinţa pe care ne-o cere este o linguşire prin care trebuie să ne prezentăm ca un nimic în faţa lui.
Un creştin trebuie să fie un om vesel, deschis, inteligent, cu interes real pentru ce i se spune, fără invidie şi cu bucurie faţă de viată. Fără pretenţii peste posibilităţile sale.
Dacă cineva vrea să dobândească umilinţa, cred că pot să-i spun care este primul pas.(Scrie Lewis) Primul pas este sa-ţi dai seama că eşti mândru. Este adevărat că este un pas cam mare dar nu poţi face nimic altceva înainte de a face pasul acesta. Dacă tu nu crezi că eşti înfumurat, înseamnă că eşti de fapt foarte înfumurat ! :))

Da, eu am recunoscut asta înainte de a citi ultimul sfat. Problema este cum sa scap de înfumurare ? Antidotul este UMILINTA.

Umilinta, DEX :
1. Sentiment de inferioritate; atitudine provocată de acest sentiment; supunere. ♦ (În morala creştină) Atitudine umilă, smerită a omului în faţa divinităţii; smerenie.
(Mai sunt si alte sensuri, dar acestea sunt la obiect)

Păi am să iau fiecare sens si am să caut să-l suprapun peste fiecare situatie în care simt păcatul mândriei, ori de câte ori îl simt….
Nu este greu… tendinţa de atitudine exista si până acum, dar numai datorită acţiunii Legii Naturii Umane, a cunoaşterii ce este bine si ce este rău… :))

Anunțuri
Posted in: documentare