PRIETENUL NOSTRU IISUS.

Posted on Iunie 30, 2013 de

20


Ce face pe doi oameni să se considere prieteni ? Increderea !

Nu faptul că se aseamănă, nu faptul că au aceleaşi ocupaţii sau preocupari nu faptul că se critică unul pe altul cu sinceritate ci faptul ca au incredere unul in altul.

Dacă un prieten spune celuilalt  un neadevăr, primul gând al prietenului minţit este ca asta s-a întâmplat deoarece prietenul său a fost minţit la rândul său. Dacă nu gândeşte aşa înseamnă că nu este prieten cu celălalt.

Când prietenia, încrederea de fapt, se sfarmă, când unul din  prieteni nu mai are încredere în celălalt e ca si cum i s-ar fi frânt o aripă. E ca si cum până în acel moment zbura  iar acum, zace la pământ, doborât fără să ştie cum.

Un prieten lovit de neîncredere zace doborât de suferinţă si deznădejde multă vreme. Rănile sufletului nu se vindecă uşor. Numai cei norocosi scapă întregi din această încercare. Cea mai mare parte chiar dacă se vindecă,  aripa ruptă nu le mai este bună de zbor. Majoritatea prieteniilor din copilărie se termină aşa.  Cei care scapă din suferinţa trădării se transformă în niste păsări de ogradă care nu mai au încredere. Foarte putini mai reusesc să  zboare după aceea.

Cand ţi-ai pirdut singurul prieten, lovitura este mai cumplită decât  dacă ai avut mai mulţi şi i-ai pierdut pe toţi. Cu cât ai pierdut mai mulţi prieteni  cu atat sansele de a-ţi  face alţii sunt mai mari.

Prieteniile legate la maturitate chiar când nu te dezamăgesc, nu se mai leagă pe acea încredere absolută ca cele din primii ani ai vieţii, când nu ştiai că omul este păcătos şi nu ştiai că trebuie să ierţi.

Si totuşi există oameni care nu pot trăi fără un prieten în care încrederea să fie absolută, care nu acceptă decât un prieten care nu păcătuieşte niciodată deşi ei sunt la fel de păcătoşi ca prietenul pierdut.

Si există şi un astfel de prieten absolut. Prietenul acela stă şi aşteaptă, răstignit, să fie căutat. Asteaptă într-o lume a lui, perfectă, pe cei care dezamăgiţi de lumea lor imperfectă, vor şi caută perfectiunea. Nu  cere în schimbul prieteniei sale să fii un om perfect ci doar să vrei să fii perfect.

Acest  prieten  începe prin a-şi spune povestea sa, povestea dezamăgirilor sale de om perfect în aceeaşi lume ce te-a dezamăgit şi pe tine. Iţi oferă prietenia sa şi îţi promite o altă viaţă în lumea lui perfectă.

Nu îţi cere nimic altceva decăt o dovada că îţi doreşti cu adevărat prietenia sa.

O prietena de a mea,  prietenă cu acest prieten perfect se întreba dece doar ea ? Dece acest prieten i-a făcut un semn şi a chemat-o doar pe ea la el, căci dacă nu era vorba de o chemare  dece nu aleargă toată lumea să fie alături de acest prieten perfect? Dece nu văd toţi oamenii cât de minunat este să ai un asemenea prieten care te acceptă cu toate imperfecţiunile tale şi îţi oferă în schimb tot ce îţi doreşti ?

Prietena mea crede că el a căutat-o,  nu că ea l-a găsit  fiind  singurul prieten perfect pe care îl  putea avea.

Cred că această prietenă a mea (înainte am fost tentată să scriu doar cunostinţă) mă consideră prietenă la sfatul prietenului ei  şi a acceptat  că în oamenii-prieteni, chiar dacă nu sunt perfecţi trebuie sa avem încredere, ca fără încredere nu există prietenie, iar eu,  cu toate  defectele pe care mi le atribuie ca om real, pot constitui cineva în care poţi avea încredere, fiind un prieten virtual .

Si mai este ceva ce trebuie  să-i spun prietenei mele,  acest prieten al ei nu este doar prietenul celor care vor ca prietenii lor să fie perfecţi.

Iisus este prieten şi cu cei care acceptă prietenia bazată pe o încredere reciprocă fără asigurare împotriva eventualelor disensiun. Cu prietenii acestia, oameni asemeni mie,  el se întâlneşte mai rar. Nu locuiesc împreună asa cum locuieste cu ea.

Ne întâlnim totuşi  –  „ori de câte ori este nevoie”. Dar acestui lucru nu doar prietena mea nu îi dădea suficientă atenţie.

Anunțuri
Posted in: Uncategorized