Alegerea Marghiolâței

Posted on Februarie 1, 2014 de

7


100_5485Mâța Marghiolâța era o pisică de tomberon. Locuia printre lăzile de gunoi și se hrănea din mila celor care locuiau în apartamentele din împrejurimi. Câteodată avea ce mânca iar alteori nu. Dar nu asta era principala ei problemă, căci se obișnuise să mănânce mai rar, iar faptul că era mai slabă decât celelalte mâțe care locuiau în apartamentele din jur începuse să nu o mai deranjeze. Chiar dacă uneori era arătată cu degetul din pricina asta. Principala ei problemă era mult mai concretă. Frigul care începuse să se instaleze cu o viteză uimitoare și care părea să se intensifice pe fiecare zi ce trecea.

Supraviețuise cu greu toamnei, ploilor și frigului, dar zilele reci de iarnă o făcuseră să-și piardă blana de pe spinare. Cum era foarte slabă de felul ei începuse să-și piardă frumusețea ei înnăscută care o distingea și o făcea mai aparte de mâțele grase și frumoase care locuiau în apartamentele încălzite și curate.

Într-o zi, pe când își pierduse atât blana de pe spinare cât și speranțele, niște copii au găsit-o și și-au spus: „uite ce pisică frumoasă!” Este exact ceea ce ne dorim de Crăciun! Pisica a fost adoptată și devenise preferata familiei. Acum își petrecea zilele lungi de iarnă (sau scurte dacă ne gândim că se întuneca foarte devreme) pe pervazul ferestrei uitându-se la curtea plină cu zăpadă unde își petrecuse o bună parte din viață. Marghiolâța era foarte recunoscătoare căci curtea plină de zăpadă nu mai era de acum locuința ei ci doar un loc de plimbare plin de amintiri.

Ca să se revanșeze că fusese adoptată s-a gândit să le facă copiilor o bucurie. Chiar dacă pentru ea asta înseamna să-și sacrifice aproape tot timpul liber pe care-l avea. S-a gândit bine și s-a hotărât să renunțe la statul degeaba pe pervazul ferestrei, la filmele preferate (cele cu motanul Garfield) la lasagnele ei preferate (căci conțineau prea multe grăsimi nocive). Pe scurt la noul ei stil de viața pe care-l câștigase (sau primise) atât de greu.

100_5645

Mâța Marghiolâța s-a hotărât să facă pui. Și așa a intrat într-o nouă etapă a vieții. Infinit mai grea dar infinit mai frumoasă. A fost la un pas ca puiii ei să se nască cu probleme dar stăpânul care o iubea a vegheat asupra ei și a intervenit la timp ducând-o la un veterinar priceput. Cinci minute mai târziu ar fi fost fatale pentru puiii ei.

Mâța Marghiolâța nu mai dormea acum nopțile căci avea grijă de pui. Nici ziua nu se mai putea odihni căci puiii erau foarte vioi și explorau toată casa, iar Marghio nu voia ca puiii ei să-l deranjeze pe stăpânul casei.

100_5840Devenise din ce în ce mai obosită astfel încât uneori îl invidia pe motanul Iov care dormea toată ziua la soare pe șezlongul stăpânului, șezlong care între timp devenise mai mult al lui. Singura lui grijă era să ghicească aroma mâncării pe care o va avea la cină. E drept că uneori se îngrijora gândindu-se că s-ar putea ca stăpânul să-i aleagă o mâncare cu o aromă pe care nu o agrea în mod deosebit sau chiar pentru faptul că eroul din serialul lui preferat ar fi acționat altfel decât ar fi vrut el. În sinea lui râdea de mâța Marghiolâța și își spunea că e o fraieră.

100_7641Motanul Iov se gândea doar la prezent, viitorul era pentru el ceva îndepărat, poate doar o iluzie. Ce rost avea să se gândească de pe acum la zilele ce vor urma? Pentru că era doar un motan nu-și dădea seama că își sacrifica viitorul de dragul prezentului și nici nu putea vedea că undeva, pe o rază de soare, exista un alt Stăpân care era gata să-i ofere mult mai mult decât o mâncare pe cinste și serialul preferat. Dar, cum spuneam, motanul Iov nu era interesat decât de prezent și de fiecare dată când raza de soare încerca să-i spună că încă mai e timp pentru o schimbare motanul, Iov se considera deranjat. Atât de deranjat încât, oricât de leneș era el, devenea uneori chiar agresiv (că trebuie să recunoaștem că a fi agresiv pentru un motan poate fi destul de obositor).

De aceea, de cele mai multe ori, motanul Iov, deranjat de lumina razei de soare, se mulțumea să-și întoarcă capul în altă direcție, forțându-se să creadă că viața era doar ceea ce trăia el în prezent, așezat confortabil pe șezlongul stăpânului  și bucurându-se de căldura razei de soare. De ce s-ar gândi la vremea în care stăpânul și-ar revendica șezlongul? De ce s-ar gândi la frigul care ar urma invariabil atunci când raza de soare va dispărea? Chiar dacă uneori se gândea că poate greșeste era prea mândru ca s-o recunoască.

Și cel mai trist era faptul că Iov nu știa că cei mai nefericiți dintre oameni (pardon, pisici) sunt cei care-și pun nădejdea doar în viața aceasta.

Anunțuri
Posted in: diverse