Motanul Țârcădău

Posted on Februarie 2, 2014 de

3


Motanul Țârcădău era ceea ce am putea numi o specie aparte. Desi era un pisoi ca toți pisoii el se considera a fi o oaie. Cum a ajuns el la această concluzie?…

Motanul Iov dormita liniștit pe șezlongul preferat când un mieunat bizar l-a trezit din toropeală. Și-a deschis cu greu ochii, (mai întâi un ochi iar apoi pe celălat), căci între timp se trezise de-a binelea, și l-a privind mirat pe motanul care se afla în fața lui. Motanul Țârcădău, căci acesta îi era numele, se mutase doar de câteva zile în cartier și tocmai făcuse o plimbare prin grădină. Nefiind încă familiarizat cu locurile a fost indus în eroare de faptul că casele erau foarte asemănătoare pe exterior și în loc să urce pe balconul casei lui a nimerit exact în balconul unde motanul Iov domnea cu multă eleganță și distincție.

100_6456

Motanul Iov, oarecum plictisit de statul degeaba (chiar dacă șezlongul era extrem de confortabil) s-a bucurat de prezența unui potențial prieten cu care ar putea bârfi în voie despre serialul lui preferat (cu motanul Garfield) sau chiar despre talentele de bucătar ale stăpânilor lor, dar… spre surprinderea lui, motanul Țârcădău nu era deloc interesat de poveștile lui Iov.

Cum Iov era curios (și care pisică poate spune că nu e curioasă?) și cum în viața lui Iov nu se petrecuse demult nimic interesant, căci viața din cartier era foarte liniștită, Iov s-a arătat dornic să afle mai multe despre viața și percepțiile despre viață ale motanului Țârcădău (mai ales că aflase că acesta își petrecuse o bună parte din viață în alte ținuturi). Motanul Țârcădâu nu s-a lăsat rugat și a început să povestească.

Motanul Iov a ridicat din sprâncene, căci deși asculta cu maximă atenție, nu înțelegea mai nimic din mieunatul lui Iov (el care cunoatea pe de rost mieunatul tuturor pisicilor din curte!) dar s-a gândit că poate, cine știe, Țârcădău trăise pe alte meleaguri și cu siguranță uitase între timp limba pisicească. L-a ascultat cu atenție, dar e drept că între timp, fără voia lui, începuse să ce se gândească la serialul favorit (cu motanul Garfield) și la masa de seară.

100_6344

*

Între timp Marghiolâța își vedea de treburile ei zilnice (alăptat și educat pisoii care între timp deveniseră mai măricei și mai neastâmpărați). Într-o zi, în timp ce ieșea cu puiii la plimbare s-a întâlnit și ea cu motanul Țârcădău.

– Miau! miau! a spus ea în semn de bună dimineața.

– Be he he miau miau!  Miorlaaau, be be be behehe he he behehe! miau miau miorlau beeee heeeee be he he he he! miau miorlau! be behehe beeee! miorlau lau lau! beeeee beheeee beee! miau miau be be be he he he he beee he miau! a răspuns cu fruntea sus și dintr-o suflare motanul Țârcădău.

Marghiolâța s-a gândit că urechile îi joacă o festă. Nu mai auzise în viața ei un motan behăind ca o oaie. A concluzionat că e prea obosită (de alăptat și educat pisoii) și cum unul din pisoii ei încerca să prindă o frunză care plutea pe lac, a fost nevoită  să-l întrerupă pe motanul Țârcădău și a plecat grăbită.

Într-o zi, în timp ce stătea pe pervazul ferestrei și se gândea la raza de lumină care o salvase din întunericul în care trăise și care era o rază de lumină veritabilă provenită direct din sursa de Lumină care înconjura cu dragoste toate mâțele din ogradă și din lume… a avut revelația limbajului lui Țârcădău.

Ceva mai departe, niște oi, (sau chiar niște lupi îmbrăcați în haine de oaie, cine știe?) se amuzau jucându-se cu o oglindă urișă cu care reflectau pe un perete o lumină provenită dintr-o uriașă lanternă pe care o persoană (nu știm clar cine, pentru că era într-un întuneric total), o ținea în mână. Iar motanul Țârcădău, cuprins de entuziasm sărea neobosit gata să prindă „lumina”, fără să pară ca și-ar da seama că nu era decât o contrafacere a Adevăratei Lumini și fără să înțeleagă că nu va avea niciodată posibilitatea să atingă acea „lumină”. Pentru simplul fapt că acea lumină era întuneric. Și dispărea brusc de fiecare dată când credea că a atins-o, apărând aproape instantaneu în altă parte. Cât să-i întrețină frustrarea și să-l facă să devină tot mai îndârjit, căci „prinderea luminii” devenise pentru el o chestiune de orgoliu.

Motanul Țârcădău își pierdea (pardon petrecea) zilele perseverând, gândindu-se în sinea lui (deși nu avea curajul s-o recunoască) că behăind ca o oaie ar putea promova. De la statutul de motan săritor după reflexia „luminii” la statutul de oaie care manevrează oglinzile. Și nu-și dorea nimic mai mult.

100_6438

Anunțuri
Posted in: conversații