despre acceptarea aproapelui

Posted on Februarie 26, 2014 de

12


să revenim la bunele obiceiuri ale blogului 🙂 adică să punem câteva din conversațiile de pe e-mail. După mine subiectul ăsta e unul care merită să fie tratat mai pe larg așa că îl copiez aici în speranța că vom continua discuția.

Nedumerirea mea era următoarea: Dacă avem pretenții de la noi înșine ar fi normal să avem pretenții și de la cei din jurul nostru (mă gândeam că neavând pretenții de la cei din jur ar fi echivalent cu a nu avea pretenții nici de la noi înșine). Cum facem și care e secretul celor care reușesc să-i accepte pe oameni așa cum sunt fără să sufere atunci când sunt dezamăgiți de cei din jur?

Răspunsul lui Cherie:

Mihaela… nu exista indicatii care pot fi insusite ca sa poti lua oamenii asa cum sunt. Trebuie sa ai in fire asemenea inclinatie. Chiar discutam noi cele trei prietene cum se comporta fiecare in diferite situatii. 
– Cici sare la orice lucru care nu este corect, uneori chiar depaseste masura, vrea sa isi impuna punctul de vedere in toate! Si a avansat cel mai mult in viata…
– Coca este mai echilibrata dar desi atunci cand ii sare si ei capacul riposteaza, cu ea se mai poate negocia. A avut si ea realizari mari.
– eu sunt la capatul celalat al echilibrului lui Coca, nu prea negociez. Nu sar sa imi apar parerile sau sa imi impun vointa dar nici nu se poate negocia cu mine. Eu iau oamenii asa cum sunt si ii accept sau nu, dar cer ca si ceilalti sa ma accepte asa cum sunt. Poate nu este prea bine nici asa caci am cele mai mici realizari, daca stau sa ma gandesc. La un moment am incetat sa mai lupt pentru ceva. Nu stiu de ce?
Nu stiu cum este mai bine. De fapt cred ca nimeni nu poate fi cum vrea ci este asa cum este.

Anunțuri
Posted in: conversații