În fața morții

Posted on Iulie 31, 2014 de

44


și a suferinței suntem cu toții egali. Nu contează nici coeficientul intelectual și nici banii din bancă. Suferința e ca un tăvălug care ne nivelelează pe toți obligându-ne să ne conștientizăm limitele. În fața suferinței toată superioritatea nostră dispare ca un fum și ceea ce rămâne e doar speranța într-un Creator în care fie am crezut și încă credem, fie un Creator în care simțim nevoia să credem. E momentul în care conștientizăm pe deplin că suntem neputincioși, momentul în care știm cu ceritudine că doar o intervenție de undeva de deasupra ar putea să facă o diferență. Față în față cu limitele noastre realizăm pentru prima dată care sunt valorile adevărate și probabil începem să regretăm că ne-am irosit viața alergând după non-sensuri în timp ce am neglijat ceea ce conta cu adevărat.

În fața suferinței extreme majoritatea oamnilor se schimba. Unii se maturizează brusc și regretul pe care-l trăiesc îi face să vireze brusc pe o altă traiectorie eternă, în timp ce alții, din orgoliu și revoltă, continuă să înainteze pe exact aceeași traiectorie a pierzării pe care erau înainte. Suferința acestora din urmă este inutilă.

Pe unii suferința îi schimbă în bine, pe alții îi schimbă în mai rău. (Isus, pe cruce a fost înconjurat de doi tâlhari. Suferința crucificării i-a transformat pe amândoi: unul a ales viața în timp ce celălalt a ales moartea.)

Unii ar spune (dar nu atunci când sunt confruntați cu suferința și moartea!!!) că dacă ar exista un Creator, și dacă acesta e exact așa cum spun creștinii, atunci suferința indescriptibilă a unor oameni e de neînțeles și aceasta nu face decât să nege bunătatea și dragostea Creatorului. Cum ar putea oare Dumnezeu să ne lase să ne chinuim fără ca El să intervină, atunci când un singur cuvânt pronunțat de El ar putea transforma deșertul suferinței într-o grădină plină de flori.

Concluzia la care am ajuns eu: dragostea Creatorului față de om se manifestă și prin suferința pe patul de moarte. Căci acea suferință este uneori determinantă pentru destinul final. Suferința indescriptibilă poate vorbi sufletului unui om într-un mod în care nimeni nu o poate face. Omul care suferă are șansa de a se pocăi și de a alege viața eternă.

Dacă Dumnezeu știe/consideră însă că un anumit om nu are nicio șansă de a-și câștiga sufletul, atunci moartea acestuia va fi rapidă și fără o suferință exagerată, la fel cum este moartea celor care-I aparțin. Dar, dacă există o șansă ca omul să fie mântuit Dumnezeu va face tot posibilul ca acest lucru să se întâmple. Indiferent de câtă suferință trecătoare va fi nevoie pentru acest lucru.

În ce-i privește pe cei care-I sunt ucenici (nu spun creștini ca să nu existe o confuzie) planul lui Dumnezeu e clar: Vei fi binecuvântat la venirea ta şi vei fi binecuvântat la plecarea ta.” (Deuteronom 28:6)  „Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac.” (Psalm 121:8). În timp ce ceilalți „Vor fi blestemați la venirea lor şi vor fi blestemați la plecarea lor.” (Deuteronom 28: 19)

„Orice făptură este ca iarba, şi toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp.

Iarba se usucă, floarea cade, când suflă vântul Domnului peste ea. – În adevăr, poporul este ca iarba:

iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.” (Isaia 40:6-8)

Anunțuri
Posted in: conversații