Miriame şi Pauline

Posted on Ianuarie 17, 2015 de

6


Imi lipsesc sedintele de „contrazicere” cu Mihaela…aşa că m-am apucat de scris…

Ca să schimb subiectele am să postez ce am scris până acum…. Abia după ce voi scrie incă pe atâta voi mai scie continuarea… dacă o voi mai scrie….

Partea I

NOTA :

Vreau să scriu o variantă pentru afirmaţia : „Şi dacă adevărul ar fi altfel decât ceea ce se spune?Dacă adevărul este simplu, fără minuni? Dacă adevărul ar fi ceea ce simţim că este şi nu ceea ce dorim să fie?O carte sinceră !

Mă voi folosi de biblie fară să schimb sensul, poate doar adaptând cuvintele ca să dau cursivitate poveştii. Vreau să mă folosesc de unele scrieri din timp apropiat perioadei consacrată de biblie făra pretentie de istorie dar ca să dau culoare istorică povestii. Am luat inspiratie din Istoria Evreilor scrisă de Iosiphus Flavius.

Am inclus viaţa unei femei, Miriam ca un personaj care ia câte ceva din toate poveştile ce se spun despre ea. Maria Magdalena a stârnit mereu controverse. In povestea mea ea a luat câte ceva din toate poveştile ce se spun despre ea, dar nu este deloc cum se spune că ar fi fost.

In povestea asta, Magdalena fiind alta şi Isus este într-un fel altuldecat este pentru unii.

Canna Galileii.

Aşa este de când lumea. Unii suferă, unii se bucură. Unii se îmbogăţesc alţii sărăcesc, şi de cele mai multe ori cei care sunt bogaţi se îmbogăţesc şi mai mult iar cei care sunt săraci, sărăcesc şi mai mult.

Acum să nu ne punem cenuşă în cap, cei mai mulţi oameni nu sunt nici bogaţi nici săraci aşa că aceştia nici nu se îmbogăţesc nici nu sărăcesc . Dar toti, absolut toţi ne naştem, facem eventual copii şi trăim până ce ni se termină firul vieţii tors de zeităţile acelea păgâne numite Parce, sau altfel spus până ce Dumnezeu, unicul nostru Dumnezeu, decide să ne cheme la judecată.

Atunci în Galileea lui Antipa timpul se scurgea în ritm alert impus de viaţa de soldat. Peste tot legiunile romane, ordonate dar brutale impuneau ritmul pasului de marş.

Tetrarhul, fratele mai mic al primului născut al răposatului Irod cel Mare, numit de Roma guvernator al Galileii si Pereei, se zbătea din greu să îşi păstreze coroana căpătată prin intrigi care nu se mai terminau. Era la Roma când împreună cu Herodiada, soţia fratelui său vitreg după tată au convenit ca el să îşi repudieze soţia şi se căsătorească cu ea, lucru cu totul şi cu totul împotriva legilor poporului evreu a cărui credinţă nu o împărtăşea dar din care voia să fie considerat că face parte.

Antipa nu era decât într-o măsură controversată evreu şi avea renumele de a fi credincios, dar era un credincios care se închina tuturor zeităţilor. Temându-se de toţi dumnezeii căuta să câştige bunăvoinţa tuturor. Jupiter era zeul său protector si îl considera mai puternic decât toţi ceilalţi zei, fiind zeul suprem al imperiului de bunăvoinţa căruia depindea. La templul său ducea jertfele cele mai valoroase. Se temea însă foarte mult şi de Iahve, zeul evreilor cu toate că împins de multe interese era de la sine înţeles că îl supărase de multe ori. Spera însă să se revanşeze prin rugăciuni şi donaţii substanţiale la templu. Marele preot, îi era obligat aşa că se aştepta ca acesta să intervină între el si Dumnezeul lui obţinând o mult meritată iertare.

Prima lui soţie, fica lui Aretas aflând de intenţiile soţului său, nu a aşteptat ca Antipa să sosească de la Roma şi s-a întors acasă la părinţi. Ca să nu poată fi împiedicată să plece ea a spus că face doar o vizită la fortătreaţa Machaerus, o fortăreaţă de graniţă unde mergea des cînd această aparţinea tatălui său. Comandantul fortăreţei care era pe domeniul ce aparţinea acum de Herodes i-a pus la dispoziţie toate condiţiile pentru a ajunge acasă făcându-se că nu pricepe motivul acestei călătorii.

Aretas, care în calitate de socru îl ajutase în trecut sâ obţină prtea lui din Israel, acum jignit, a strâns oastea şi a început să atace teritoriile evreeşti de la graniţă. Ca urmare, proaspătul căsătorit Antipa, a trebuit să se pregătească şi el de război.

Nota2) In Canna Galileii însă, oamenii se căsătoreau şi ei. Chiar dacă căsătoriile acestora nu atingeau interese la fel de mari ca ale regelui, urmau vechea tradiţie evreească şi nu erau mai puţin importante pentru cei care le oficiau şi îşi uneau vieţile şi neamurile.

In familia lui Iosif , fiul său, Iacov se căsătorea cu Marta, una din cele doua fete ale lui Simon din Betania. Simon era fratele mai mic al lui Zaharia sotul Elisabetei, verişoara Mariei, soţia lui Iosif si singura ei ruda în viaţă.

Tensiunea dintre popor si Antipa tindea să explodeze. Herodiada arogantă şi ambiţioasă îşi etala chipul şi bijuteriile în plimbări dispreţuitoare plină de strălucire. Petrecerile la palat se ţineau lanţ.

Ioan Botezătorul, fiul Elisabetei, era acel nou profet al Israelului care boteza şi propăvăduia împotriva împăratului in apropiere de Tiberiada, pe malul râului Iordan şi Irod Antipa se temea că vorbele lui vor ridica oamenii împotriva sa

Nu erau decât trei zile de cînd îl botezase pe Joshua, fiul Mariei.

Atunci Ioan le spusese ucenicilor săi : „Iată mielul Domnului! Pe el să-l urmaţi” iar Andrei si Nathaniel doi din ucenicii care il însoţeau pe el au ascultat sfatul si l-au întrebat pe Joshua dacă le permite să meargă cu el.

Joshua, care ştia că acasă sunt pregătiri de nuntă i-a adus pe cei doi noi tovarăşi ai lui până la el acasă şi tot drumul au vorbit despre botez şi viaţa din Israel, despre Irod, Irodiada şi neputinţa de a scăpa de romani. Iacov i-a chemat şi pe tovarăşii lui Joshua la nunta sa. „Prietenii fratelui meu sunt şi prietenii mei” a spus el. Ioan deşi ştia de nuntă, fusese invitat, iar Elisabeta mama lui insistase să o însoţească, nu venea la nuntă. El îmbrăţişase o viaţă de ascet, nu mânca si nu bea decât atât cât să nu moară de foame şi nu se deslipea de lângă apa Iordanului unde boteza şi propăvăduia la cei ce voiau să-l asculte. Ucenicii lui erau mulţi şi se înmulţeau mereu.

Vremurile şi ameninţarea cu războiul îi aduna pe tineri în speranţa că astfel vor putea schimba ceva. Cuvântul lui trecea de la un om la altul. Voia şi credea că poate să strâgă în jurul lui toate sufletele revoltate ale Israelului în speranţa că aşa vor putea schimba ceva. Vremurile însă nu se schimbau decât poate din rău în mai rău.

Pîna la ziua nunţii Joshua a adunat în jurul său încă cinci ucenici. Joshua ştia să vorbească. Cand spunea el ceva, toţi ascultau căci vorbele lui aveau o tălmăcire înţeleaptă. Totul la el era înţelepciune.

Deşi Joshua era unul din cei botezaţi de Ioan, nu biciuia cu aceleaşi grele cuvinte pe Irodiada şi Agripa. El le vorbea oamenilor de legile lui Moise, de Dumnezeu, de dragostea adevărată şi de importanţa spălarii de păcate a tuturor prin Duhul Sfant de la Tatăl nostru, Dumnezeu.

Joshua căuta să liniştească revolta oamenilor,” Nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, vă ajunge deocamdată grija zilei de azi !”, spunea el. „Răzbunarea şi pedeapsa aparţin lui Dumnezeu şi Dumnezeu va pedepsi pe cei care nu ascultă cuvântul său”

Ioan, odată cu botezul în apa Iordanului condamna atât legământul regelui cu noua soţie care conform legii evreeşti era un incest, cât şi viaţa tuturor celor pe care îi boteza, viaţă plină de păcate şi lipsită de credinţă în legea strămoşească. Ii numea pe toţi „pui de năpârci” care aşteaptă doar de la Dumnzeu salvarea.

Si totusi Ioan încuviinţa cuvintele lui Joshua. Spunea celor ce întrebau ce crede despre el că: „ Este cel însemnat de Duhul Sfant, cel în care Dumnezeu îşi găseste plăcerea”. El ştia ca Joshua va duce mai departe ceea ce începuse el.

Plutea în aer spiritul revoltei si asta vedea bine Irod dar mai ales Irodiada.

Din când ăn când între romani şi loclnici se petreceau încăierări care se terminau mereu cu pedepsirea localniocilor.

Cum logodna şi angajamentele se făcuseră cu ceva timp înainte, acum la nuntă urma să se facă jurămintele în faţa nuntaşilor, să se înmâneze actul şi să se întindă doar masa.

Totul a decurs după datină şi în final lumea a mâncat, a băut şi s-a simţit bine.

Scurta ceremonie a spargerii farfuriei a căror protagoniste fuseseră cele doua soacre, Maria din partea băiatului şi Ana din partea fetei, precum si cuvintele rabinului dupa ce tinerii si-au sorbit cupele cu vin au înviorat atmosfera. In rest, toată lumea mânca si bea.

Maria si Elisabeta şi-au amintit de zilele de după logodna Mariei când primise acea dovadă de mare încredere din partea lui Iosif si cum avuseseră ele parte de acelaşi înger prevestitor al sarcinei care le-a dat bucuria copiilor aproape în acelaşi timp. Zaharia nu mai trăia aşa că Elisabeta a plâns puţin gândindu-se la soţul ei si nici Maria nu s-a sfiit să nu lase câteva lacrimi în amintirea vremurilor din tinerete. Trecuseră mai mult de douăzeci şi cinci de ani de când erau mame …

Jacov şi Marta, cei doi proaspăt însurăţei erau aşa de frumoşi si fericiţi încât Maria nu s-a putut abţine să nu se întrebe când avea să îşi găsească si ceilalţi copii ai săi perechile. Prin căsătorie Jacov intra într-o familie cum nu se putea mai bună. Era familia răposatuluin sot al Elisabetei, Zaharia.

Socrul, Simon din Betania era unul din fraţii lui Zaharia, um om foarte înstărit si cu o viaţă onorabilă, morală, făra cusur.

Atunci când la masă mesenii au rămas fără vin, Maria a chemat pe Joshua şi l-a rugat să aducă vin la masă. Jacov care crezuse că vinul se terminase iar nunta avea să se încheie într-un mod cum nu se poate mai urât a fost felicitat de meseni pentru calitatea vinului adus la urmă. Maria şi Jacov au recunoscut că Ioshua nu doar că a salvat onoarea casei dar chiar a făcut o minune.

După nuntă Elisabeta a rămas încă o sîptămână cu întreaga familie a miresei la Canna Galileii. Familia miresei era mare aşa că petrecerile date în cinstea mirilor au fost multe căci aşa cum se obişnuieşte fiecare a ţinut să dea o petrecere în cinstea mirilor. Elisabeta a rîmas la Maria.

Marta avea o soră mai mică care împlinise de mai bine de un an vârsta de măritiş. Elisabeta dorea să se îmţeleagă cu verişoara ei pentru o căsătorie între Maria cu Joshua. Observase privirile Mariei, aşa o chema pe sora Martei. Se vedea că îl place pe băiat. Maria, mama lui Joshua, era de acord. Si tatăl Iosif credea că o căsătorie între cei doi ar fi fost posibilă, dar spunea că vremurile sunt prea grele si nesigure pentru a face planuri de viitor în pripă iar Joshua nu părea deloc cu gândul la căsătorie . Cu Joshua nu se putea discuta, el era foarte entuziasmat de botezul lui Ioan şi era mereu plecat cu noii săi prietenii.

După ce s-au terminat cele 7 zile de petreceri ale nunţii, odată cu plecarea tinerilor căsătoriţi în Betania acolo unde tatăl socru le dăruise ca dar de nuntă o casă cu tot ce trebuie unei familii, Joshua a plecat şi el de acasă, în deşertul Negev, în sud de Marea Moartă. A plecat singur, fără nici un însoţitor. Nu a spus nimănui pentruce. Tovarăşii lui credeau că primise un semn de la Ioan sau că voia să-i cunoască pe esenieni.

Maria şi Iosif au rămas cu ceilalţi copii aşteptându-l.

În cele 40 de zile cât a lipsit din Galileea Joshua, fiul Elisabetei, Ioan Botezătorul, a fost pus în lanţuri de soldaţii lui Agripa, închis la fortăreaţa Machaerus şi decapitat. Cumplita execuţie a revoltat pe toată lumea şi doar starea de taină în care s-a făcut i-a oprit pe ucenicii lui de la o revoltă aprigă.

Joshua a aflat ce s-a întâmplat când s-a întors din deşert. De la această execuţie care a revoltat întreaga comunitate evreească totul s-a shimbat.

Joshuea şi-a adunat cei 12 prieteni de încredere pe care şi-i făcuse în ultimele zile ale nunţii lui Iacov şi împreună cu ei a hotărât să propăvăduiască nvăţătura lui Ioan şi botezul aşa cum făcuse Ioan . Joshua si cei 12 au început acea viaţă pribeagă de propăvăduitori şi tămăduitori ai sufletelor pe care o duceau mulţi din ucenicii botezătorului .

Toţi cei care îl ascultau pe Joshua lăudau darul cu care îl înzestrase Dumnezeu, darul de a vorbi cu cuvinte înţelepte cu care cucerea şi învăţa poporul, cuvintele cu care incuraja şi convingea.

– Cel care ridică sabia, de sabie va pieri propăvăduia Joshua

– Nu strângeţi comori pe pământ unde le mânâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii, ci strângeţi comori în cer, unde nu le mânâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură, pentrucă unde este comoara voastră acolo va fi şi inima voastră.

– Cuvintele acestea îi vin de la însuşi Dumnezeu ! Gândeau cei ce îl ascultau şi se mirau de atâta înţelepciune din partea lui căci până atunci Joshua nu scosese niciodată atâtea vorbe într-o singură frază.

Cornelia

În dimineaţa aceea părea că vremea va fi la fel de caldă ca ieri şi alaltăieri. Cornelia lenevea pe marginea bazinului în care câţiva pesti înotau leneşi si ei. Se pregătea să între în casă. Sub baldachin, acolo unde Uria, sclava etiopeana îi făcea vânt cu penele de păun trimise de fica ei Miriam de la Roma. I se făcuse somn. Suspina căzută în gândurile ei negre…

– Stăpâna este supărată? Încercă sclava să-i intre în voie ! Apoi cum Cornelia nu răspundea nimic, a continuat. Se spune că azi, după ce soarele trece de miezul zilei, va trece pe strada noastră acel tămăduitor al evreilor care face minuni şi ajută neamurile. Stăpână, toată lumea spune că că este un învăţător care pătrunde în sufletul omului şi vindecă. Nu vrea stăpâna mea să meargă să-l vadă ? Unii spun ca doar dacă îl atingi şi simţi că durerile te părăsesc.

– Ce să facă acest „tămăduitor” pentru mine ? Suferinţa mea nu este a trupului. Ştii şi tu că sufăr pentrucă Miriam este de un an de zile la Roma şi nici rugăminţile mele, nici ale tatălui său, si nici chiar ale soţului ei nu o pot convinge să se întoarcă. Zeii i-au luat minţile Uria. O stăpâneşte acea zeiţă străină casei noastre şi asta ne va aduce necazuri tuturor…..

– Stăpână, eu aş vrea să mă duc să-l văd pe tămăduitor. Lasă-mă să mă duc să-l văd şi jur pe Hera că mă rog pentru casa voastră şi pentru Miriam fica ta.

– Te las… i-a răspuns ea adâncită în gânduri, fără să o privească.

Ca urmare a acestei bunăvoinţi Uria s-a umplut de bucurie si mişcările ei înviorate au trezit-o pe stăpână.

Cornelia era o femeie ajunsă la jumătatea vieţii, impunătoare dar nu aspră. Păstra echilibrul unei fiinţe căreia viaţa nu îi fusese potrivnică.

Era soţia patricianului Sidonius Flavius Titus, fratele lui Quadratus, guvernatorul Siriei, unica fică a lui Aristobal grecul si al Drusilei Dortus Cumanus a carei origine iudaico-egipteană nu era prea clară. Fiica ei Miriam, îmbrăţişase credinţe egiptene transmise prin această bunică cu care se afla acum la Roma.

Cornelia detesta prieteniile ficei sale si în general, mediul din acel oraş al pierzării cum îl numea ea cu dezgust. Miriam obţinuse de curând calitatea de preoteasă a templului marii zeiţe Isis şi împreună cu alte câteva exaltate se iniţiau în dragoste prin ritualuri despre care nu se vorbea în gura mare dar pe care şi le închipuiau toţi . Din acest motiv era foarte supărată. Abia primise veşti de la fica ei prin Lucius, liberul care venise de la Roma cu noutăţi.

„Zeii îşi bat joc de noi !” Gândea ea cu furie. La cine să te mai rogi, care din ei mai are o fărâmă de milă pentru noi muritorii? Este vreunul atât de puternic încât să ne apere de ceilalti ?

Cornelia avea ca zeiţă protectoare pe Hera, puternica soţie a lui Zeus după numele ei grec, Junona după numele oficial al templului roman la care ducea jertfe când se ducea la Roma. In casă avea un altar închinat acestei zeităţi dar capricioasă cum era Zeiţa nu îşi punea mare speranţă să o ajute atunci când o implora. Se ruga ănsă mereu să îi dea gândul cel bun ficei sale şi să se întoarcă acasă.

– Uria, continuă Cornelia gândurile sale, de fapt ce ştii despre acest propăvăduitor la care vrei să te duci ? Ce ai auzit, ce spun oamenii?

– Este „Mesia” ! Este trimis de Dumnezeul evreilor să schimbe lumea.

– Adică cum?

– Stăpână, aşa zice lumea. Dumnezeul evreilor este cel mai mare zeu, el a făcut lumea, el o poate distruge. El a poruncit evreilor să nu se închine la ceilalti zei să creadă în puterea lui şi atunci chiar dacă ar vrea să mute munţii din loc, vor putea să îi mute. Se zice că acest tamaduitor vineca pe ologi si pe orbi şi a înviat pe câţiva … care muriseră de tot. El i-a înviat ! Aşa zic oamenii.

– Cine a văzut o minune de a lui dintre cei pe care îi cunoşti ?

– Aici la noi… nu ştiu să fi făcut vreo minune dar se spune că acestea au fost făcute la Ierusalim.

– Si ce cere în schimb?

– Nu cere decît să crezi în el… aşa se spune. Cei care cred în el primesc botezul, adică primesc Duh de la Dumnezeul lor, al evreilor….

– Şi acum ce ai auzit că va face?

– Cred că va vorbi în piaţa mare, despre Dumnezeu …

– Tu ce vrei de la el? Ce speri să primeşti?

– Stăpână Cornelia, ce poţi cere de la cel mai mare zeu? Ce poţi să ceri de la stăpânul lumii? Ii voi cere să mă primească printre supuşii lui, să mă ocrotească aşa cum îşi ocroteşte orice stăpân sclavii şi pe slujitorii săi, să aibă grijă de mine. Mă voi ruga să nu mă pedepsească pentru greşelile mele aşa cum nici tu stăpâna mea cea bună nu mă pedepseşti atunci când greşesc fără voie şi bună cum eşti doar mă dojeneşti din mare mila şi bunătatea ta…

– Uria, mă linguşeşti ! Vezi că acum te pedepsesc!

Uria s-a aruncat la picioarele Corneliei umilă şi sinceră în îmbrăţişarea pe care o dăruia.

– Nu stăpână, eu ştiu bine cum se poartă alţi stăpâni cu servitorii lor. Nu stăpână, nu te linguşesc, eu ştiu ce înseamnă un stăpân rău, stiu să deosebesc pe cel bun de cel rău. Zeii sunt stăpânii noştri. Unul te apără, şi te iubeşte iar altul doar te foloseşte. Te foloseşte să-i aduci slavă apoi îşi râde de umilinţa ta şi te pedpseste cu răutate.

– Nu aşa fac zeii ! A protestat Cornelia uimită de vorbele sclavei.

– Nu fac aşa? Poate cu stăpânii se poartă altfel zeii… cu noi, cu cei ca mine… aşa s-au purtat mereu. Profetul acesta spune, că Dumnezeul lui este un altfel de Dumnezeu. Unul drept care îşi iubeste supuşii.

Cornelia a rămas pe gânduri. Nu se aştepta la o astfel de gândire din partea Uriei. Stia că este o fată isteaţă de când o cumpărase şi deaceea era slujnica preferată. Ajunsese pentru ea aproape o prietenă, căci îşi exprima gândurile în faţa ei fără reţinere.

– Uria, cred că am să merg şi eu cu tine…. Trebuie să fac ceva să nu mă mai gânesc la Miriam. Voi merge cu încălţări si o cămaşă de a ta… să nu mă cunoască lumea. Zici că este deosebit de ceilalţi? In zilele astea sunt atâţi care propăvăduiesc despre Dumnezeul lor încât mă tem să nu fie iar o încăierare. Ne vom ţine mai departe de gloată şi nu îl vom urma prea departe…. Vreau să merg doar să îţi văd profetul … Zici că este trimis de zeul cel mai mare al întregii lumi? Este vorba despre Dumnezeul evreilor? Despre acel Iahve al lor? Am avut o strabunică evreică dar nu ştiu prea multe despre religia lor.

– Da, este vorba de Dumnezeul lor, dar acest tămăduitor este din cei botezaţi de Ioan Botezătorul acela despre care toată lumea stie. Acela despre care se spune ca din cauza lui Irod a pierdut războiul cu Sirienii, pentrucă nu a ţinut seamă de vorbele acestui sfânt si i-a tăiat capul.

– Da, Irod a fost pedepsit aşa spun toţi… Am auzit şi eu de această mare nedreptate . Dar tu esti botezată?

– Nu sunt botezată dar dacă m-ar boteza aş fi fericită. Acum vreau doar să mă duc să ascult pe acest tămăduitor. Vreau doar să ascult ce spune. Stăpâna chiar vrea să meargă cu mine?

– Merg Uria, chiar m-ai convins să merg.

Când Cornelia şi Uria au ajuns în piaţa mare, în faţa sinagogii, lumea era adunată în jurul unui grup de bărbaţi evrei care ţineau la distanţă mulţimea de cel care vorbea.

Din când în când unul din mulţime se apropia de tămăduitor cerându-i ceva iar bărbaţii din jurul tămăduitorului îl lăsau sau îl îndepărtau după cât de insistent era omul.

Cornelia şi Uria se străduiau să se apropie pentru a auzi ce spunea evreul , Deoarece oamenii vorbeau între ei, cuvintele se înţelegeau greu. Omul repeta din când în când „Pocăiţi-vă căci împărăţia ceruriolor este aproape !” Si glasul lui răsuna ca o ameninţare,

Au reuşit să se apropie mult. Uria etiopianca, înaltă şi puternică, cu trupul ei mlădios si subţire îşi făcea drum printre femeile şi bărbaţii în extaz.

– Doamne, ai milă de sufletul meu ! Murmurau oamenii.

Cornelia a fost şi ea cuprinsă de umilinţa si sentimentul de credinţă ce o înconjura a copleşit-o.

Nota2) – Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.” Începu Cornelia să înţeleagăse glasul tămăduitorului. Dar eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.

Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.

Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.

S-a zis iarăşi: „Oricine îşi va lăsa nevasta să-i dea o carte de despărţire.”

Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.

Dacă nu sunteţi destul de puternic ca să vă împotriviţi răului din inima voastră, cereţi ajutor dela Tatăl, stăruiţi în rugăciunile vostre.

Cornelia si sclava ei etiopeancă s-au înfiorat ascultând glasul său puternic şi vibrant.

– Înţelepte cuvinte! Cât de adevărat este ceea ce spune! Îşi exprima gândurile Cornelia către Uria în timp ce Uria îşi frământa mâinile înclinându-se. Matei(15.21-28)

– Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi, bateţi, şi vi se va deschide. Căci oricine cere capătă, cine caută găseşte şi celui ce bate i se deschide, continua tămăduitorul.

Cine este omul acela dintre voi care dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră?Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe?

Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce i le cer!

Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel, căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii.

In jurul lor oamenii se închinau si se aruncau la pământ murmurând rugăciuni pe care doar ei le înţelegeau. In faţa lor intrase un barbat însoţit de câţiva susţinători. Cei care îl înconjurau pe tămăduitor voiau să-i îndepărteze dar ceilalţi au început să vocifereze . Se auzea cum strihgau „Minune ! Să facă o minune !” Cele doua femei nu înţeleau ce se întâmpla dar l-au văzut pe tămăduitor cum se întoarce spre unul din acei bărbaţi care îl înconjuraseră apoi s-a făcut o mare gălăgie. Oamenii voiau să vadă ceva şi totul era o învălmăşeală.

– Am văzut! Am văzut cum i s-a vindecat măna, striga o femeie care fusese scoasă din invălmăşeala care înconjura acel bărbat.

Tămăduitorul şi întregul grup care îl susţinea, căutau să se desprindă de mulţime iar cei care îl protejau pe Tămăduitor de mulţimea insistentă îndepartau pe toţi care se ţineau după ei.

– Am să îl rog şi eu ceva pe acest Tămăduitor s-a hotărât deodată Cornelia cuprinsă de febra generală. Nu fără rost am ajuns aici. Uită-te la acest om, cred în puterea lui de a face o minune. Trebuie să îl rog ceva ! El mă va ajuta ! Sunt sigură că mă poate ajuta !

Uria cu statura şi forţa ei, şi-a făcut loc în mulţime şi a tras-o pe stăpâna ei lângă grupul de de bărbaţi care reuşiseră să scape de cei care asistasera la acea întâmplare cu mâna vindecată. Cornelia l-a apucat de mână pe cel mai aproape de ea şi a început să strige către Tămăduitor : „Ai milă de mine, Tămăduitorule, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac. Ajută-mă !”

El nu i-a răspuns niciun cuvânt. Bărbatul pe care Cornelia l-a apucat de mână fără să se desprină de Cornelia l-a rugat şi el stăruitor: „Ascult-o, căci iată, strigă după noi.”

Drept răspuns, el a zis fără să îi privească: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”

Dar Cornelia nu a lăsat mâna bărbatului de care se ţinea şi s-a închinat către Tamaduitor chiar dacă el nu o privea. Cu lacrimi în glas a stigat încă odată : „Tămăduitorule, ajută-mi!”

Abia tunci, el a privit-o şi i-a zis cu asprime : „Nu este bine să iei pâinea copiilor tăi şi s-o arunci la căţei!”

– „Da, Doamne”, a zis Cornelia cu îndrazneala la care firea ei semeaţă o împingea, „dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” Glasul îi era hotărât şi stăruitor chiar dacă lacrimile o sugrumau.

Tămăduitorul a făcut o pauză dupa care i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Fiica ta s-a tămăduit chiar în ceasul acesta.

– O Doamne! A răspuns Cornelia oprindu-se. Tămăduitorul si ceilalţi bărbaţi s-au îndepărtat. Lacrimile îi curgeau pe obraji fără să le poată opri.

Uria speriată nu ştia ce să facă pentru stăpâna sa.

– Stăpână, ce porunceşti să fac ?

– Nimic draga mea ! Nimic ! Ingâna Cornelia trezindu-se din starea aceea neobişnuită. Simt că dorinţa mea a fost împlinită şi sunt fericită. Să ne întoarcem acasă şi să aşteptam să vină şi Miriam. Ştiu că va veni în curând.

 

Nota 1) Roma

Saturninus ceruse o audienţă la Tiberius. La cei 70 de ani ai săi, împăratul nu se mai deplasa de la vila lui de pe insula Capri. Cei care erau chemaţi de el pentru a da socoteală, cei care solicitau o întrevedere pentru a cere ceva, sau doar pentru a-l informa de ceva, veneau cu bărcile încărcaţi cu daruri pe insulă. Nepotul Caligula, sau unul din liberţii săi, îi aştepta pe vizitatori sus pe promontoriu dând indicaţii unde să se îndrepte fiecare. Odată cu Saturninus sosise la împărat şi un sol din Iudeea aşa că se aştepta să fie primit mai târziu. Solul aducea o scrisoare de la Agripa, tetrarhul Galileii importantă probabil,

Saturninus ştia de războil dus de acesta cu fostul său socru jignit de repudierea ficei sale şi căsătoria lui cu Irodiada. Discutând cu solul aflase că râzboil se terminase repede, oastea lui Agripa fiind nimicită. Agripa fusese tradat de nişte transfugi din Cezareea lui Philip, care fiind lefegii lui Agripa datorau totuşi credinţă romanilor.. Chiar fortăreaţa Machaerus trecuse de partea lui Aretas.

In sala unde fusese condus, Saturninus nu îşi găsea locul de supărare. Se întreba cât ştie împăratul din povestea lui şi cât va trebui să aştepte. .

Saturninus nu mai era tînăr nici el. Cînd era doar un copil, avusese parte de jocurile sexuale ale lui Tiberius În acea perioada de autoexil de pe Rhodos, Tiberius îi fusese prieten. În amintirea acelor ani venise să îi ceară protecţie.

Stia însă că şi Agripa era unul din prietenii lui Tiberius şi mai ales că treburile acestui erau mai importante pentru impărat decât problema lui.

Înainte de a se însera, Tiberius, care poate se odihnise câteva ore după prânz a apărut şi tolănindu-se între perne i-a permis să spună pentru ce a venit. Sclavii le-au adus de mâncare si vin, lucru foarte bine primit de musafirul care începuse să flămânzească. Înainte de a bea prima înghiţitură, Saturninus s-a riducat în piciore strigând Ave !

Ştiind cât de important este să captezi interesul împăratului de la primele cuvinte, Saturnius a început povestirea cu prefăcută naivitate şi o droaie de cuvinte « porcoase » aşa cum ştia că îi plăcea lui Tiberiu. Apoi Saturninis a început aproape strigând sculându-se ditre perne :

– Mărite Cezar, eu şi Pauline am suferit o mare jignire şi în numele prieteniei de care m-am bucurat cândva în faţa ta, te implor să mă ajuţi să mă răzbun. Paulina a petrecut o noapte la templul lui Seraphis şi a mărturisit ca zeul Anubis a venit şi a facut dragoste cu ea toată noaptea. Şi ce dragoste împărtăşită şi înfocată a fost !

Sotia sa era o femeie pe care împăratul o cunostea de pe vremea când era o copilă şi a cărei frumuseţe o aprecia chiar de atunci. Pauline era preoteasă iniţiată în cultul lui Isis, la templul lui Seraphis, zeul egiptean al vindecării din Roma. Ea, împreună cu cele mai « repsectate si frumoase » femei care adorau pe marea zeită Isis slujeau la templu « cu cinste ».

Problema era că aceste frumoase şi virtuoase femei, dintr-o anumită îndatorire sacră, efectuau ritualuri de iniţiere în ale dragostei despre care nimeni nu avea voie să vorbească, initierea fiind o îndatorire sfantă. Cei care ar fi călcat jurământul şi ar fi dezvăluit misterul iniţierii sacre ar fi fost ucisi de preoţii care pazeau virtutile marilor preotese si bunul renume al templului.

Cert era că datorită acestor mistere ale cultului şi cunoscând virtuţile soţiei sale Saturninus nu a avut nici o ezitate când Pauline i-a cerut voie să râmînă o noapte la templu, singura, cu zeul Anubis care îi trimisese vorbă prin marele preot că o doreşte, aşa că şi-a dat acordul. Această cerere era oarecum neobişnuită deoarece nu era făcută în acea perioada dedicată sacrificiilor pentru zeu si nici în timpul unei sărbători cum se obişnuia.

Tiberius la urechile cărui ajunsese deja povestea căci era un subiect mult comentat la Roma l-a încurajat să continue. Era curios să afle cum avea să îşi expună Saturninus necazul.

Jalnicul musafir a continuat să se plângă.

– La început am crezut că era vorba de un sacrificiu către zeul ei, doar ştii mărite Tiberius că Paulina ca mare preoteasă are dese stări de transpunere în misterele cultului căreia îi era devotată. Este o femeie deosebit de dăruită în ale dragostei, foarte profundă şi dedicată. Bineînţeles că nu m-am împotrivit să răspundă zeului său, dar în conjunctura a ceea ce s-a întâmplat… totul a devenit o farsa jignitoare. Onorea mea si a Paulinei a fost terfelită.

Saturninus l-a implorat pe Tiberiu să facă ceva, să-i pedepsească pe ticălosii vinovaţi, pe preoţi.

Tiberius care aflase de ceva timp de la alţii ce se întâmplase s-a prefăcut nedumerit.

– Doar nu vrei să îl pun în lanţuri pe zeul Anubis ? A întrebat el arătând uimire

– Nu Cezare, nu cer asta, dar nu zeul este cel care a …. pe Pauline. (Si Saturninus si-a dat drumul la cele mai explicite cuvinte, aşa cum ştia din experienţele lor comune că nu vor supăra urechile lui Tiberius.) Apoi, fără să ia seama la situaţia sa umilitoare, Saturnius a continuat povestea.

– Toţi cunoşteam pasiunea care o stârnise Pauline acelui tânăr de origine iudaică, acel Decius Mundus ridicat de tine la înaltul ordin al cavalerilor dar nu mi-am închipuit să se ajungă la acestă josnică faptă.

Tânărul, care este un bărbat chipeş şi plăcea multora, spunea tuturor că este îndrăgostit de Pauline şi că ar da oricât, dar nu are destui bani ca să cumpere o noapte cu ea. Pauline, virtuoasă cum o ştii, nu răspundea sentimentelor sale iar el spera că o poate cumpăra cu bani. Ajunsese să ameninţe că se sinucide din cauza respingerii cu care îl trata Pauline. Prietenii lui, care l-au văzut aşa de îndrăgostit, au făcut cu el un legământ. Au adunat 200.000 de drahme antice, considerând că pentru suma asta si cea mai frumoasă femeie din Roma, respectiv Pauline, ar fi de acord să petreacă o noapte de dragoste cu el. I-au promis aceşti bani lui Mundus cerându-i să o determine pe Pauline să petrecă o noapte cu el. Dar i-au cerut totodată că dacă nu reuşeste să cumpere cu această sumă o noapte cu Pauline, să le plătească prietenilor indoit. Inţelegi ? Ce neobrăzare ! Neruşinaţii, cum au putut să facă un astfel de legământ ?

Cu aceeasi neobrăzare Decius i-a propus Paulinei acest preţ, 200.000 drahme pentru o noapte de dragoste. Normal că soţia mea l-a respins jignită şi mi-a povestit despre mârşăvia această. L-am sfidat amândoi, şi l-am făcut de râs faţă de toţi cei care ne cunoşteau. Cuprins de ruşine dar şi de grija datoriei pe care nu avea cum să o plătească prietenilor, căci aşa era înţelegerea, Decius Mundus era gata să se sinucidă.

Atunci Ide, libertul tatălui său, de a cărui isteţime cred că ai auzit mărite Tiberius, a promis batjocoritor că obţine acea noapte de dragoste cu Puline la un preţ mult mai mic. Ide a cerut doar 50.000 de drahme pentru a învinge pudoarea Paulinei şi a promis ca doar cu atât poate să o determine pe frumoasa şi mândra mea Pauline să îi cedeze lui Mundus. Nu îţi ascund mărite Cezar că promisiunea a fost însoţită de aprecieri neonorante referitoare la soţia mea a cărei frumuseţe exterioara nu ar fi deloc pe măsura isteţimii sale interioare …

Ide a mai spus vorbe batjocoritoare, spun cei care l-au auzit şi despre credinţa Paulinei faţă de marea zeită Isis, credinţă binecunoscută de toţi. Pe scurt, ca să nu mai lungesc vorba, Ide a cumpărat cu acesti bani pe Onorius, Marele Preot al templului Seraphis, care i-a spus Paulinei ca marele zeu Anubis este îndrăgostit de ea şi o cheama pentru o noapte la templu. Pauline încrezătoare în cele spuse de marele preot, s-a dus la templu şi după o cină luată cu Onorius şi aşa zisul zeu Anubis, Marele Preot a stins luminile din templu şi a lăsat-o singură pe Paulina în tovărăşia lui Mundus , depre care însă Pauline, aşa cum ţi-am spus, era convinsă că este zeul. Cum să creadă ea că este o înşelătorie? Insăşi marele preot Onoris se pusese chezaş acestei tâlhării iar ticălosul era de nerecunoscut cu o mască pusă pe faţă şi nu a scos nici un cuvinţel toată noaptea …

Dimineaţa când s-a întors acasă, Pauline mi-a mărtiurisit ce s-a întâmplat. Nu aveam ce să-i reproşez… Mârşavul iudeu care câştigase astfel pariul şi îşi încasase premiul de la camarazii lui a povestit însă depre înşelătorie tuturor celor care voia să îl asculte şi astfel, acum, toată Roma bârfeşte de acea noapte de dragoste a Paulinei cu Anubis cel foarte îndrăgostit…

Si ca şi cum asta nu a fost deajuns, când Mundus s-a întâlnit cu Pauline, de faţă cu mulă lume şi-a bătut joc de ea mulţumindu-i că deşi el i-a propus 200.000 de drahme ea i-a făcut economie de 150.000 de drahme, astfel că o noapte cu ea l-a costat doar 50.000. A povestit apoi cum cu doar 50.000 libertul Ide l-a cumpărat pe preotul templului si amândoi au păcălit-o . A întrebat-o în batjocură cum a putuit să creadă că Zeul Anubis i-a cerut o întâlnire? A vorbit şi Pauline a trebuit să audă de faţă cu atâta lume, cum Marele Preot Onorius a primit 25.000 în avans, promiţându-i-se încă 25.000 dacă planul le reuşeşte. După acea noapte de care se lăuda că îşi va aminti toată viaţa, el şi Ide au dat templului şi restul de 25.000 de drahme astfel ca noaptea a fost mai ieftină decât sperse el.

Si Saturnius şi-a încheiat povestirea strigând disperat : « Inţelegi acum mărite Tiberius dece Pauline este închisă în iatacul ei plângând cu disperare ? »

Apoi Saturninus s-a aruncat la picioarele lui Tiberius rugându-l stăruitor:

– In amintirea dragostei pe care mi-o purtai odata, şi a prieteniei care a rămas între noi, te implor să răzbuni aceasta faptă mârşava! Te implor Impărate !

Tiberiue era de mult supărat pe nesupuşii de iudei. Problemele cu însemnele împărăteşti însoţite de portretele lui erau o permanentă sursă de revoltă. Pretextul ca Dumnezeul lor nu permite nici o imagine în templu, jignea orgoliul imperial al romanilor şi mai ales al lui Tiberius.

Nici acel templu al lui Seraphis nu-i era plăcut împăratului. O mulţime de bani proveniti din iniţierile în ale dragostei intrau acolo iar preoţii nu-i mai trimiseseră nimic de când se mutase pe insula. Parcă uitaseră de el. Apăruse o ocazie să îşi rotunjească vreniturile. Avea să confişte averea templului. Averea templului era tocmai ceea ce îi trebuia ca să completeze lipsurile care apăruseră în visteria lui după ce terminase construcţia de pe insulă. Ii era binecunoscut cât aur şi argint se afla acolo… Ce motiv mai bun putea găsi pentru a pune mâna pe această comoară ?….

Chiar odată cu musafirul care părăsea insula Tiberius a trimis ordine scrise către garnizoanele de la Roma. Insăşi Saturninus plecase cu ordin pentru garnizoana sa şi înstrucţiuni verbale astfel că până la sfăsitul săptămânii templul a fost golit de tot ce era preţios. Aurul şi argintul, dar chiar şi banii din trezoreria templului, totul a fost confiscat şi trimis către visteria împăratului. Statuile din templu au fost distruse iar marea statuie a zeitei Isis a fost azvârlită în mare. Preoţii templului au fost răstigniţi pe cruce împreună cu libertul Ide. Execuţia a fost un mare spectacol oferit de împărat poporului care prin sângerosul spectacol şi-a refulat nemulţuimirtiele.

Prietenii lui Mundus au reuşit să scape de furia împăratului fugind care încotro. Decius Mundus, pentru care împăratul a arătat o mare indulgenţă, a fost doar surghinuit. A fost trimis în Iudeea şi i s-a interzis să mai revina la Roma. Tiberius a socotit că ticăloşia lui s-a datorat marei pasiuni pentru o femeie care ar fi luat minţile oricui şi nu trebuie pedepsit mai mult.

Preotesele cultului s-au retras din Roma, fiecare la un loc cât mai depărtat, sperând ca Roma să uite de ruşinea lor şi de ticăloşia întâmplării. Pauline a acceptat invitaţia prietenei sale Miriam, de a petrece un timp la proprietatea ei din Magdala Galileii de peste mare. Miriam fusese şi ea preoteasă a templului distrus datorită necinstei Marelui Preot şi părăsea Roma la fel ca celelalte preotese.       Soţul lui Miriam, era de ceva timp în Siria şi deşi neînţelegerile dintre romani şi credincioşii din acea zonă nu se mai terminau el nu dorea să se întoarcă prea curând la Roma. Pe de altă parte nici nu putea pleca deoarece pierderile suferite de Agripa în confruntarea cu Aretas cereau întărirea prezenţei romanilor în zonă. Deja primise de la Tiberiu sarcina de a-l sustine pe Vitellius în intervenţiile armate pe care le pregătea.

Neînţelegerile erau în legătură cu însemnele romane. Religia evreilor nu permitea expunerea însemnelor împăratului în locuri venerate de ei. Pentru orice roman aceasta era o jignire adusă puterii imperiale si nu putea fi acceptata ca venind din partea unor barbari care se supuneau unor practici religioase păgâne.

Onorius, sotul lui Miriam, nu stătea la proprietatea lor din Magdala şi nici acum când acolo aveau de gând sa se stabilească cele doua femei nu dorea să stea. El trebuia să-l însoţească pe Vitellius aşa cum până acum îl însoţise pe Quirinius.

Vitellius primise deja ordin prin solul trimis de Agripa lui Tiberius. I se poruncea ca împreună cu două legiuni să se deplaseze din Siria, să declare război lui Aretas, să îl captureze şi să trimită capul arabului nesupus la Roma. Pregătirile începuseră deja.

Onoarea lui Agripa se cerea susţintă. Impăratul nu putea admite trădarea.

Nici Saturnius nu dorea să stea la Magdala, voia să se stabilească în Tiberiada acolo unde era şi prietenul său Herodes, tetrarhul care îl aştepta. Ştia că odată stabilit într-o locuinţă aproape de împărat şi femeile vor veni acolo chiar dacă de la Magdala până la Tiberiada nu făceai pe drum mai mult de o oră .

Tiberius îl învestise cu anumite însărcinări care aveau să fie lămurite la timpul potrivit. Urma să facă multe drumuri dar avea un servitor de nădejde pe care se va putea baza.

.

Miriam.

Saturninus, femeile si bagajele au ajuns la Cezareea Iudeii în zorii zilei. Sclavii au descărcat totul. De aici începea greul. Agripa Tetrarhul, bun prieten cu Saturninus trimisese oameni care să-i ajute. Astepta la sosire si Marcus Onorius Timius soţul lui Miriam.

Mai întâi au dus femeile şi bagajele până la Magdala. Aici casa era aranjată şi aştepta musafirii. Totul era pregătit. Cornelia, mama lui Miriam venise să pregătească locuinţa înainte de a primi vestea despre venirea lor. Scandalul de la Templul ajunsese la urechile ei, iar ea, convinsă de ceea ce spusese acel tămăduitor evreu, stiuse că fica ei va veni acasă. Venise însoţită de servitori si sclavi de aproape o săptămână aşa că a pregătit totul. La venirea lor casa era aerisită şi mâncărurile pe plită. Soţul lui Miriam Marcus, Saturninus şi câţiva slujitori, precum şi de sclavul său în care avea încredere au plecat spre Tiberiada imediat după ce au descărcat bagajele şi au mâncat ceva. Voiau să ajungă înainte de a se întuneca.

Rămase singure cele trei femei au avut timp să înceapă discuţiile lor femeieşti. Miriam şi Pauline nu prea aveau de gând să povestească despre evenimentul care le adusese in Israel dar s-au interesat de soarta acelui Decius Mundus.

Cornelia ştia că băiatul fusese trimis de taică-su cu niste afaceri de familie în Egipt. Bănuia că indulgenţa lui Tiberius fusese răsplătitâ de familie aşa cum se auzea cu mare recunoştinţă, iar plecarea lui în Egipt fusese mai mult un surghiun decât o treabă de familie. Pauline era uşurată aflând că nu avea să îşi întâlnească admiratorul.

Deşi nu dusese dorul acestei case, revederea locuintei tinereţei sale i-a adus o oarecare nostalgie lui Miriam.

Miriam era înaltă, chiar foarte înaltă, aproape de aceeaşi înălţime cu Paulina. Avea un ten deosebit de alb şi neted sub machiajul care îi acoperea pistruii, cu ochi verzi, mari, care păreau şi mai mari datorită măiestriei cu care şi-i încondeia şi a genelor deosebit de lungi cu care o înzestrase natura. Era subţire si graţioasă la fel ca Pauline. Nu ştiai pe care să o alegi când erau împreună, ea sau prietena ei.

Pauline era brunetă cu un păr negru bogat si ochi albastri ca de copil. Tenul era la fel de alb şi de machiat ca al lui Miriam deşi lipsa pistruilor nu făcea necesară această operaţie. Gura cu colţurile ridicate, aproape mereu întredeschisă, părea a unui copil încântat de tot ce vedea. Avea genele la fel de lungi ca Miriam iar slujnica care îi incondeia ochii era la fel de măiastra ca si slujnica lui Mariam astfel că amândoua făceau o pereche care ar fi stârnit nehotărâre în orice bărbat.

Pauline o întrecea pe Mariam în eleganţa degetelor lungi si subtire ca şi ale gleznelor Chiar dacă acest detaliu nu sărea în evidenţă deoarece moda acelor vremi le acoperea picioarele, o încuraja pe Miriam să se analizeze cu oarecare asprime. Având în vedere şi micimea sânilor ei în comparatie cu pieptul generos al Paulinei, Miriam    avea destule motive pentru ca o socoti pe prietena ei mai frumoasă decât ea. Se consola însă cu faptul că în ce priveşte spiritul, cultura şi dece să nu recunoaştem cinstit, inteligenţa, ea era cu mult superioară prietenei sale. Pauline era conştientă de acest lucru astfel că nu îi ieşea din cuvânt şi asculta aproape orbeste tot ce îi spunea Mariam.

Chiar şi îmbrăcămintea o alegea după cum spunea prietena ei.

Pauline s-a retras devreme în camera ei împreună cu slujnica ei care s-a culcat pe o laviţă la picioarele ei. Pauline nu se simţea bine să doarmă singură.

Miriame care de obicei dormea singură, a stat cu mama ei de vorbă până ce a adormit. Atunci Cornelia a învelit-o şi a plecat în camera ei .

Casa avea multe camere. Servitorii care serveau direct stăpânii dormeau şi ei în acelaşi corp de clădire, în câteva camere din spate. Cei cu sarcini mai generale, într-un corp de casă alăturat. Cornelia îi strunea şi trasa sarcinile. Dimineaţa s-a sculat odata cu slujitorii şi i-a pus la treabă chiar şi pe cei nou veniţi împreună cu Pauline şi Miriam.

De pe proprietate, dacă te urcai în turn se putea vedea marea Galileii, lacul Ghenezaret cum îi spuneau atunci, lacul de unde pescarii scoteau acel peşte vestit în toată Galileea. Peşte nu a lipsit nici o zi de la masa lor. In fiecare dimineaţă, pentru prânz se pregătea peşte proaspăt, cumpărat de la piaţă în aceeaşi zi.

In acea zi, Uria, sclava etiopeană a Corneliei care făcea cumpăraturile după cum cerea Cornelia, a venit înbujorată de la piaţă dând vestea cea mare, pescarii tămaduitorului, acela pe care îl întâlniseră ea şi stăpâna, erau la Capernaum. Auzise că trei zile Tămăduitorul va vorbi mulţimii.

Inainte ca Cornelia sî povestească celor două femei nou venite cine era Tămăduitorul, a venit un sol de la Agripa carea adus pentru femei invitaţia de a participa la serbarea dată în cinstea lor, chiar în acea seară. Invitaţia era mai mult un ordin decât o chemare, dar le-a încântat pe cele două tinere.

Cornelia s-a eschivat spunând ca invitaţia era făcută doar pentru ele, ea nefiind din partea locului, din domeniul stăpânit de Agripa. Miriam si Pauline au fost încântate şi aproape n-au mai mâncat de bucurie. Au început să îşi pregătească rochiile. La sfatul lui Miriam, Pauline a ales o tunica bleu brodata cu argint. Pentru ea, Mairiam a ales culoarea verde, cu broderte aurie.

Saturninus a venit după ele cu o caretă uşoară şi doar peştele deosebit de gustos pregătit de Cornelia a făcut să nu se plângă de timpul cât a trebuit să le aştepte până ce femeile s-au aranjat.

Când le-a văzut gata soţul Paulinei a exclamat:

– Arătaţi nemaipomenit ! Am să mă rog însă la Zeus ca Irodiada să nu se simtă prea ameninţată de voi două căci … teamă îmi este că atunci nu veţi mai fi invitate la palat altădată. Cel puţin aţi pregătit un dar pentru ea suficient de frumos ?

Femeile aveau pregătite darurile şi Saturninus a considerat că daruriele sunt bune dar că nu ar strica dacă Pauline ar scoate şi cerceii şi i-ar dărui căci sunt prea frumoşi.

– Dacă Irodiada va admira cerceii, sau îi va privi cu invidie, Pauline îi va scoate de la ureche sugeră Miriam, şi îi va dărui pe loc.

– Dar fără cercei, cum voi arăta ? S-a mirat Pauline.

– Nu te îngrijora, vei fi la fel de superbă, iar eu, urmând gestul tău îi voi da brăţarile astea. Sunt sigura că o să-i placă gestul nostru.

Cerceii Paulinei erau mai frumoşi decăt brăţările lui Miriam, dar brăţările erau mai valoroase, iar Miriam nu se îndoia că Irodiada va aprecia asta.

Când au ajuns la petrecere Agripa era destul de ameţit aşa că deşi le-a admirat Irodiada nu s-a simtit ameninţată iar darurile, însoţite de gestul lor premeditat cu cerceii şi brăţările i-a câştigat simpatia.

Deşi Irodiada chiar s-a distrat când cele două femei a trebuit să repete jenate povestea aceea de la templu, nici Pauline nici Miriam nu au putut spune că nu s-au simţit bine. De mult nu mai ascultaseră muzică şi nu mai priviseră dansuri aşa de încântătoare, iar Irodiada aproape că s-a comportat ca o prietenă cu ele.

Când petrecerea s-a terminat şi toţi au adormit care pe unde, Irodiada le-a dat celor două femei un servitor care le-a condus la o cameră de oaspeţi.

– Mine dimineaţă facem o plimbare cu bărcile până la Capernaum, le-a spus ea, aşa că trebuie să vă odihniţi.

Femeile au trimis un sclav pe un catâr la Magdala cu instrucţiuni către Cornelia ca să le aducă până dimineaţă îmrăcăminte de schimb. Nu erau pregătite pentru o călătorie cu barca.

A doua zi s-au trezit pe la prânz. Au luat mâncare în coşuri şi au plecat cu câteva bărci. Vremea era foarte bună, Cornelia le trimisese cele cerute, totul se desfăşura cum nu se poate mai bine. Chiar si Saturninus era mulţumit de cum fusese primit de Agripa. Poate ca să le impresioneze pe cele două musafire, sau poate ca din alte considerente, Irodiada a luat în excursie si pe Darius, băiatul care urma să fie trimis ostatic lui Tiberius din partea lui Atabanos, împreună cu însoţitorul său, sclavul evreu Eleazar, un adevărat uriaş. Darius aproape un copil nu a impresionat pe nimeni dar Eleazar, sclavul care avea grijă de copil, a atras atenţia tuturor şi în special a lui Miriam care spre încântarea Irodiadei nu îl scăpa din priviri. Era un bărbat nu doar foarte înalt dar şi foarte bine clădit. O masă de muşchi puternici şi lucioşi. Deşi Miriam era o femeie înaltă, nu îi trecea lui Eleazar de umăr şi când a coborât din barcă, mai atentă la musculatura lui decât la scăndura îngustă pe care trecea, la un pas greşit, i-a simţit şi îndemânarea odată cu delicateţea braţului cu care a prins-o oprind-o de a cădea în apă.

Din acel moment în zadar căuta Miriam să nu se mai uite după Eleazar, chiar şi Pauline şi-a dat seama că sclavul o impresionase într-un mod deosebit.

– Miriam, nu vrei să ai puţin grijă de Darius ? A întrebat Irodiada cu perfidie. Este în grija noastră până ce putem să-l trimitem la Tiberius cu o corabie. Este un gaj foarte preţios . Ti-aş fi deosebit de îndatorstă.

Tulburată dar şi încântată, Miriam se simţea foarte bine.

– Dacă aş rămâne în Tiberiada … A răspuns Miriam cu jumătate de gură….

Când ceilalţi au început să urmărească o barcă pescărească, ea era mai atentă la ea însăşi si impresia pe care o făcea lui Eleazar decât la restul lumii.

« Sunt niste pescari de ai Botezătorului », spuneau unii. « Nu, ăştia sunt de ai lui Joshua, ăla de zice că-i Mesia » spuneau alţii.

– Ce fac ? A întrebat Miriam când a vâzut că un bărbat îmbrăcat în alb a început să meargă de la mal spre barca pescarilor .

– Merge pe apă ! Merge pe apă ! Strigau oamernii de pe mal. Minune !

De la barcă un alt bărbat a pornit mergând pe apă spre cel îmbrăcat în alb. Miriame nu le distingea chipurile, erau prea departe.

– Ce fac ? A întrebat ea, merg pe odgonul cu care au legat barca la mal ? Extraordinar ce poate face omul ăla !

– Nu doamnă ! A intervenit Eleazar. Este Mesia, este cel trimis de Dumnezeul nostru ca să ne salveze de sclavie. Merge pe apă ca pe uscat!

– Si ce dacă este Mesia ? I-a răspuns Miriam adresându-se pentru prima data acestui sclav direct. Ce, un Mesia poate să meargă pe apă ? Cum să meargă pe apă? Face minuni ? Nu este vorba de nici o minune! Calcă pe odgonul cu care au legat barca de mal. Nu vezi? Nu înţelegi? Uite-l şi pe celălat cum merge spre el. Si ăla face minuni? Ce repede cred oamenii simpli în minuni! Încheie Miriam cu aer de superioritate scârbită de admiraţia celorlalţi.

In acel timp bărbatul celălalt, cel care coborîse din barcă şi se îndrepta spre omul în alb s-a scufundat iar cel îmbrăcat în alb s-a grăbit către el, l-a ridicat si l-a urcat în barcă. Oamenii au scos tipete de spaimă apoi de admiraţie. Pe mal era o agitatie cumplită. Apoi pescarii din barcă au întins un podeţ până la mal şi au coborăt cu toţii descărcând şi încărcătura de peşte pescuit.

Mâine să cumpărăm peşte de la Piaţă a spus Saturninus fără rost .

Coborâm şi noi ? A întrebat Pauline entuziasmată.

-Nu ! A hotărât Irodiada furioasă. Ne întoarcem. Pe întunericul ăsta nu ne-au văzut şi nici nu vreau să ne vadă pescarii. Agripa nu scotea nici o vorbă.

Saturninus le-a tras deoparte pe Pauline si Miriame si în şoaptă le-a explicat cum este Agripa convins că pierderile din confruntarea cu Aretas se datorează faptului că l-a decapitat pe acel Ioan despre care se vorbise. Este foarte superstiţios a adăugat el. Tot războiul ăsta în care sunt implicaţi romanii este legat de problemele lui Agripa cu aceşti propăvăduitori care cred că Joshua este « Mesia » .

Povestea a facut-o curioasă pe Miriam astfel că a hotărât să afle mai mult despre Ioan si Mesia . Eleazar se părea că ştie foarte multe. Incă un motiv să fie interesată de acest sclav uriaş şi frumos.

La Magdala

Viaţa la Magdala se desfăşura lipsită de evenimente importante, ba chiar am putea spune că era de-a dreptul monotonă. Venirea stăpânilor de la Roma fusese cel mai important eveniment din acest an şi doar plecările sau venirile lor puteau fi consemnate ca ceva deosebit.

După vizita aceea la Tiberiada, Miriam şi Pauline au considerat liniştea din locuinţa lor provincială tot ce putea fi mai bun, dar după o singură zi din lipsa de ocupaţie, proprietatea aceea mare şi frumoasă care dispunea de cele mai moderne şi mai bune amenajări de atunci, a devenit plictisitoare. Era o casa înconjurată de ziduri înalte cu mulţi servitori.

Saturninus, soţul Paulinei le însoţise până au ajuns cu bine acasă apoi a plecat în înapoi la Tiberia. Chiar de a doua zi se alătura unui convoi care supraveghea un mare transport militar spre Ierusalim. Cele două femei s-au trezit cu senzaţia că trebuie să facă ceva. Discuţiile se consumaseră. Cornelia le-a întrebat cum a fost la palat la Agripa şi Irodiada iar ele au întrebat ce distracţii sunt prin Magdala, cine sunt vecinii şi ce ar putea face ele două acolo.

– Singura distracţie la noi sunt propăvăduirile acelor „invăţători evrei” Le-a lămurit Cornelia.

Nici Miriam si nici Pauline nu erau însă interesate de acei pescari pe care îi văzuseră îmreună cu alaiul Irodiadei pe lacul Ghenezaret.

– Asta este tot ce putem vedea? S-a mirat Pauline. Pescarii aceia de ieri?

Când Cornelia a înţeles despre ce vorbeau a tăcut, dar sclava Uria care stătea pe lângă ea ca întotdeauna a îndraznit să i se adreseze.

– Stăpână Cornelia, eu cred că tinerele doamne s-ar simţi mai bine dacă ar merge la Capernaum împreună cu cei trei negustori greci care au închiriat săptămâna asta locuiţa lui Efraim grasul! Azi dimineaţă l-am auzit pe David servitorul lor evreu ca se interesau de o barcă care sâ-i ducă mâine pe toţi la Capernaum. Voiau să-l asculte pe acel „mesia” al evreilor. Negustorii greci sunt niste stăpâni foarte buni dacă m-aş lua dupa cum îi lauda servitorul lor.

– Ce spune Uria? A devenit interesată Miriam. Cine sunt grecii de care spune ea?

Cornelia a lâmurit-o explicându-i că de câteva săptămâni s-a mutat la proprietatea vecina un grec împreuna cu doi fii ai săi, foarte amabili de la care a cumpărat multe lucruri atunci când a trebuit să aranjeze gospodăria înainte de venirea lor ca nişte prieteni până au veni ele.

– Domnul bătrân cu care m-am întâlnit ieri la piaţă m-a întrebat dacă a venit fica stăpânei… A adăugat Uria tot către Cornelia.

– Si tu ce i-ai spu? A întrebat Miriam.

– Ce eram să spun s-a mirat Uria. I-am spus ca stăpâna cea tânără a sosit împreună cu prietena ei şi că sunt amândoua două doamne foarte frumoase care se vor plictisi aici cu siguranţă.

– Cum să se plictisească? A protestat Cornelia. De unde ai scos asta? Altă dată să nu mai spui ce crezi tu.

– Dar m-am gândit că poate stăpânele tinere vor vrea să meargă cu grecii la Capernaum căci barca pentru care se tocmea Dvid era o barcă prea mare pentru doar trei bărbaţi şi un servitor.

– Nu s-a gândit rău a intervenit si Pauline, dar cum să le propunem să mergem şi noi cu ei?

– Mă duc eu, a îndrăznit Uria să răspundă. Mâine vor să plece de dimineaţă aşa că ar trebui să mă duc chiar acum la vecini să vorbesc cu David şi David să vorbească cu stăpânii lui, grecii. Dacă stăpâna doreşte, sunt sigură că David se va întoarce chiar azi cu invitaţia grecilor către domniile voastre pentru mâine. Sau dacă nu vă supără, poate chiar unul din stăpânii greci să vină aici.

– Uria ta este foarte isteaţă ! Ar trebui să mi-o împrumuţi mie cât timp stăm aici s-a înveselit Miriam.

Cornelia a trimis-o pe Uria să îi invite pe greci la cină, să îi cunoască fica mult aşteptată. A fost o vizită scurtă care s-a prelungit dar le care şi femeile şi cei trei greci s-au simţit bine. Au stabilit ca a doua zi să meargă toţi la Capernaum cu barca închiriată de David.

Cei trei greci si Cornelia îl văzuseră pe propăvăduitorul de care era vorba. Ei îl lăudau şi spuneau că face minuni. Pauline si Miriam au povestit ceeace au văzut în excursia făcuta cu o zi înainte.

– Deci l-aţi văzut cum mergea pe apă? Au întrebat grecii.

– Miriam spune că mergea pe odgonul care lega barca de mal, a intervenit Pauline cu explicaţii.

– Pe odgon sau altfel… totuşi … ştiu eu? Incepu Miriam să întoarcă vorba.

– Unii zic că este Mesia, fiul lui Iahve, zeul evreilor a intrat în vorbă Cornelia fără să povestească despre discuţia pe care a avut-o cu tămăduitorul şi despre ce credea ea despre el.

– Adică este fiu de zeu? Interveni foarte interesată de subiect Pauline.

– Aşa se spune au aprobat grecii.

Grecii erau foarte la curent cu religia pe care o propăvăduia acest „ Mesia „ al evreilor şi chiar au început să explice celor trei femei ce auziseră despre această nouă religie a unui singur Dumnezeu.

Toate trei erau captivate de vorbele pe care le auzeau, fiecare din motive diferite. Pauline rănită în amorul ei propriu de Zeul Anubis găsise un zeu mai puternic decât cel vechi, căruia să i se dedice; Miriam care nu prea mai credea de mult în zei si ritualuri considerând totul o mare deziluzie, găsise scânteia unei noi credinţe şi a unui nou scop, iar Cornelia pentrucă vedea că avusese dreptate când a crezut în puterea acestui nou zeu care coborâse pe pământ şi a cărui bunăvoinţă reuşise să o capete deja. Cornelia socotea că ea este deja adepta acestui propăvăduitor iar ceilalţi urmau să devină.

Toţi abia aşteptau să-i asculte predica de a doua zi.

Simon pescarul.

Simon era un bărbat înalt şi bine făcut. Mâinile îi erau puternice bătătorite de muncă iar spatele lat, parcă făcut pentru a susţine greutăţi fără să se încovoaie.

Simon era unul din oamenii cei mai înstăriţi din Capernaum. Acum după moartea neaşteptată a părinţilor de acum un an, era moştenitorul unei adevărate flotile de bărci de pescuit şi a unei case frumoase bine situate în apropierea templului. Era susţinătorul atât a familiei sale cât şi al celor doua surori. Un bărbat de bază pentru Capernaum. Cu o barcă pescuia el ajutat de băiatul lui şi oameni plătiţi , cu alte doua cumnaţii lui, soţii celor două surori si mai avea două barci pe care, deoarece Andrei nu voia să pescuiască le dădea cu cotă parte unor alţi pescari. Familia lui se socotea înstărită.

Andrei, fratele mai mic al lui Simon, era mai puţin înclinat către munca de pescar. Părinţii lui Simon îl lăsaseră să îşi urmeze chemarea spre studiu iar Simon se purta cu el la fel cum se purtaseră si parinţii. Atunci când venise acasă încântat de noul său învăţător, Joshua, Simon a crezut de cuviinţă să îl însoţească şi să-l cunoască şi el. A fost cucerit de învăţătura acestuia şi chiar s-a alăturat celor care îl urmau pe învăţător lăsând de multe ori treba pe mâinile fiului său Marcu care deşii încă foarte tânăr dovedea râvnă la muncă şi a cumnaţilor care nu erau deloc împotrivă ca Simon să plece cu Andrei iar pescuitul, ca şi vânzarea peştelui să rămână în seama lor.

Săptămâna aceea Simon şi Andrei veniseră cu învăţătorul şi încă şapte ucenici din cei care îl întovărăşeau peste tot să locuiască la Simon. Nu erau o povară pentru familie căci toţi plecau dimineaţa la pescuit iar ce pescuiau asigura traiul tuturor din casă. Doar că cele doua femei, soacra şi soţia lui Simon, chiar dacă o puneau la treabă şi pe Sara, fica de numai 10 ani a lui Simon, aveau mult de muncă cu făcutul mâncării, spălatul, chiar dacă bărbaţii ajutau în toate iar casa era încăpătoare.

Tocmai atunci s-a făcut că soacra lui Simon să se îmbolnăvească foarte greu.

Seara s-a simţit rău iar dimineaţa nu s-a mai putut scula din pat. Soţia lui Simon, fica ei, trebuia să o îngrijească căci nici să mânânce singură nu mai era în stare. Bărbaţii plecaseră la pescuit inainte de a se lumina astfel ca nu ştiau cât de gravă era starea femeiii. S-au întors cu peşte si au mâncat ce si-au pregătit singuri fără să o pună la treaba pe soţia lui Simon. Joshua şi Andrei care fuseseră la pescuit cu cei doi Zevedei în barca lor nu ştiau nimic. A doua zi însă, învăţătorul promisese să propăvăduiască mulţimilor.

Deşi pescuitul fusese bun şi peştele vândut adusese un câştig mulţumitor, datorită bolii soacrei, Simon era foarte necăjit. Au venit şi cele două surori ale lui împreună cu soţii lor şi se întrebau cu toţii ce pot face. Ana, sora cea mare a rămas la Simon să o ajute pe soţia lui la îngrijirea bolnavei. Au decis să nu îl cheme pe Andrei.

Toată noaptea au supravegheat-o căci Caliope aiura si se zbătea să se scoale din pat. In starea în care era se temeau să nu se întâmple ce era mai rău.

Dimineaţa, Andrei. Ioan, Iacov şi Joshua au venit la templul în faţa căruia învăţătorul voia să tină o predică, să vorbească mulţimilor. Trebuia să primească învoirea preoţilor căci adunările acestea îl înspăimânta pe Agripa astfel că trimitea mereu soldatii mercenari să risipească oamenii. Voiau ca preoţii să nu se împotrivească şi să accepte această adunare pe care o gândeau să fie dupa miezul zilei, când oamenii îşi terminau munca.

Cei care i-au văzut pe Andrei si Joshua la templu l-au înştiinţat pe Simon unde sunt iar Simon s-a dus după ei. Când aceştia au aflat despre bolnavă au venit împreună cu Filip care nici el nu ştia nimic, la fel de îngrijoraţi toţi, acasă la Simon. Joshua a cerut să fie lăsat singur cu bolnava. I-a trimis pe toţi în camera alăturată şi le-a cerut să facă linişte.

– Dacă aveţi încredere în mine, a cerut el.

Toţi s-au retras iar tămăduitorul a rămas îmreună cu soacra lui Simon. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat, nici Caliope n-a putut povesti după aceea cum a fost dar peste mai puţin de un sfert de ora Joshua a ieşit împreună cu bolnava îmbrăcată, cu năframă pe cap şi sandalele ei bune în picioare ca şi cum nu ar fi fost bolnava niciodată şi fără măcar să îşi amintească de faptul că a fost bolnavă.

– la treabă a început ea să îşi indemne fica şi nepoata. Avem oaspeţi, trebuie să facem de mâncare, să servim cu tot ce avem mai bun.

Invăţătorul fără să se tulbure a binecuvântat pe cei adunaţi în jurul lui Simon şi au stat cu toţii la masă fără să comenteze ce s-a întâmplat.

După prânz, în timp ce Caliope, şi celelalte femei strângeau masa, bărbaţii au început să comenteze.

– Lăsaţi lucrurile aşa, a spus Joshua şi să ne pregătim de mers la templu. Trebuie să aşteptăm să vină şi femeile.

Odată ajunşi în faţa templului, curtea s-a umplut de lume. Multă lume era deja acolo înainte de sosirea lor. Joshua i-a binecuvanmtat pe toţi si a început ca de obicei….”Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aprope ! „

Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Joshua şi i-a zis: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”

Joshua i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?”

El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

„Bine ai răspuns”, i-a zis Joshua, „fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică.”

Dar el, care voia să se îndreptăţească în faţa celorlalţi, a zis lui Joshua: „Şi cine este aproapele meu?”

Joshua a luat din nou cuvântul şi a zis: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat şi l-au lăsat aproape mort.Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot; şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături.Un levit trecea şi el prin locul acela; şi, când l-a văzut, a trecut înainte pe alături.

Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el.S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el.

A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului şi i-a zis: „Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui îţi voi da înapoi la întoarcere.”

Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?”

„Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Joshua.

Printre cei care veniseră să-l asculte pe învăţător erau şi cei trei greci împreună cu cele trei fenmei si servitorul lor, David. Miriam traducea Corneliei si Paulinei ce spunea Joshua căci ea cunoştea graiul localnicilor. Grecii care nu ştiau foarte bine limba localnicilor îl mai întrebau din când în când pe David dacă nu înţelegeau ceva.

La un moment dat grupul lor a fost observat de unul din însoţitorii lui Joshua şi acesta a venit la ei şi i-a adus mai aproape de învăţător. Era Andrei care îi cunoştea pe cei trei greci cu care călătorise în aceeaşi corabie acum câteva luni de la Salonic la Cezareea. Andrei era foarte prietenos şi le vorbea grecilor pe limba lor.

Miriam si Pauline l-au privit pe învăţător de aproape cu mult interes. Andrei a recunoscut-o pe Cornelia.

– Care din aceste tinere este aceea pentru care aţi primit binecuvântarea învăţătorului nostru ? A întrebat el.

Cornelia a evitat răspunsul dar şi-a exprimat multumirile deoarece ruga ei a fost ascultată.

– Ce aud ? Ce spune acest om ? De când îl cunoşteai ? Să ne spui despre ce este vorba a intervenit Miriam.

Am să vă spun dar acum să ascultăm ceea ce spunea învăţătorul a răspuns Cornelia în şoaptă. Andrei a râmas lângă cei trei greci cu care se vedea că erau buni prieteni. In jurul lui Joshua se adunaseră multă lume şi i-a poruncit lui Andrei să treacă de cealaltă parte.

Atunci s-a apropiat de el alt cărturar şi i-a zis: „Învăţătorule, vreau să te urmez oriunde vei merge.”

Joshua i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.”

Atunci s-a apropiat de el unul din oamenii lui Zevedei care cu seară înainte ceruse lui Joshua să fie primit printre cei care îl însoţeau permanent ca ucenic al lui dar acum aflase că tatăl său murise în acea dimineaţă. I-a zis: „Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întâi să îngrop pe tatăl meu.”

„Vino după mine”, i-a răspuns acesta, „şi lasă morţii să-şi îngroape morţii.”

Tânărul s-a retras nehotărât iar Joshua a continuat.

Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi, şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi, şi vi se va ierta.

Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.”

Le-a spus apoi şi pilda următoare: „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?

Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul lui; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul lui.

De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău

Sau cum poţi să zici fratelui tău: „Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi”, şi, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

Nu este niciun pom bun care să facă rod rău, şi niciun pom rău care să facă rod bun

Căci orice pom se cunoaşte după rodul lui. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini.

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura.

De ce-mi ziceţi: „Doamne, Doamne!”, şi nu faceţi ce spun Eu?

Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la mine, aude cuvintele mele şi le face. Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte şi a aşezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape şi s-a năpustit şuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă.

Dar cine aude, şi nu face, se aseamănă cu un om care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Şi s-a năpustit şuvoiul asupra ei, ea s-a prăbuşit îndată, şi prăbuşirea acestei case a fost mare.”

Şi toţi ascultau şi unii întrebau, voiau să ştie mai mult.

Cei trei greci si cei care îi însoţeau au rămas cu Andrei până ce Joshua a spus că mulţimea poate să se împrăştie, şi s-a retras spre casa lui Simon.

Andrei i-a însoţit până la barca cu cu care veniseră.

– Dacă veţi dori ca învăţătorul să aibă o discutie despre ceva ce vă preocupă sau nu aţi înţeles, eu pot să îl rog să vină într-o zi în casa voastră deşi ştiţi că legea noastră ne interzice să intrăm la cei necredincioşi. Joshua este însă altfel decât alţi proăpăvăduitori, cred că poate fi convins să vină.

Grecii însă au spus că apreciază prietenia lui Andrei, dar nu vor să ceară mai mult decât li se cuvine. Vot veni cu plăcere la alta întâlnire cu Învăţătoruil…

Femeia adulteră.

Cele trei femei se înţelegeau şi se obişnuiseră cu viaţa de acolo. Cornelia lăsase treburile casei în grija ispravnicului care avea şi avusese grijă de proprietate în lipsa stăpânilor şi le întovărăşea pe tinerele doamne de parcă era de vârsta lor. Ispravnicul care era un libert foarte inteligent ştia acum mai bine decât Cornelia ce trebuia să facă pentruca cele trei femei să se simtă bine şi se descurca singur, fără sfaturi de la ea.

Aris, cel mai tânăr dintre cei trei greci, le vizita aproape zilnic iar Pauline o tachina pe Miriam spunând că grecul este îndrăgostit de ea.

Chiar a doua zi după plimbarea lor la Capernaum el a trecut să le anunte că o garnizoană din Siria, aceea care a intervenit în revolta de la templul din Sepphoris, este acum în Nazaret şi s-a interesat dacă nu cumva Cornelia, despre care ştia că era din Tyr, vrea să discute cu cineva de acolo. Grecul le-a spus căci ei aveau relatii foarte bune cu comndantul.

– Nu la Sepphoris a murit tatăl acelui ucenic al tămăduitorului? A întrebat Cornelia.

– Cred că aşa a fost a răspuns Aris. Au murit câţiva zeci de evrei iar trei au fost răstigniti. Si dintre soldatii romani câţiva au fost răniţi.

– Unde sunt acum cei care îl însoţesc pe tămăduitorul pe care l-am văzut la Capernaum a întrebat Miriam.

– Din câte spuneau ei, s-au dus spre Canna, şi apoi spre Nazareth. Dar până ajung ei acolo, soldaţii vor pleca. Sunt în trecere spre Ierusalim, Pilat a cerut întăriri căci se apropie Paştele evreilor şi totdeauna atunci sunt tulburări.

– A terminat Pilat apeductul pe care l-a început cu banii templului de atâta timp? A întrebat Cornelia. Dacă intră soldaţii aduşi de el cu însemnele împăratului în templu şi mai pun acolo şi un bust al lui Tiberius se va isca un adevărat război. Preoţii abia aşteaptă un motiv ca să amâne dările către romani.

– Nu l-a terminat dar palatul şi câteva reşedinţe ale unor romani au apa şi canalizare. Jerusalimul este mult schimbat de când a venit Pilat. Este drept că cheltuielile sunt sustinute exclusiv din banii templului dar ce face el acolo este un lucru foarte necesar.

Bineînţeles că proţii sustin că apa aşa cum o consumau înainte din puţurile lor din vechime, era mai bună şi că totul a fost dat peste cap, dar nu au dreptate.

Peste o săptămână avem treabă la Ierusalim. Poate ne întovărăşiţi să vedeţi cu ochii voştri oraşul.

Femeile nu au răspuns dar propunerea părea interesantă cel puţin pentru Miriam.

„ De când au venit stăpânii parcă nu se mai termină problemele ” a început să mormăie ispravnicul Noah când a văzut că nici bine nu a plecat grecul şi la poartă au apărut trei soldaţi romani. Unul era soţul sirian al Corneliei, Noah îl cunoştea şi era însoţit de doi soldaţi de ai lui.

Miriam si Cornelia erau entuziasmate când au văzut cine a venit. Imbrăţisările nu mai conteneau.

– Voiam să vă văd ! A spus soţul Corneliei si tatăl lui Miriame. Am cerut să partiocip la aceasta misiune tocmai pentruca stiam ca fata noastră a venit cu prietena ei şi eu puteam să o văd….încerca Sidonius , batrânul soldat să o introducă şi pe Pauline îm veselia familialală. De cât timp nu ne-am mai văzurt? A întrebat el.

– Tată, eu cred că de aproape doi ani… Ne-am mai văzut de la nunta mea?

Tatăl şi soţul venise încărcat de daruri. Miriam şi-a refăcut colecţia de brăţări cu ceea ce a primit, iar colierul de smaralde era mai mult decât minunat.

– Pradă de război ! A exclamat Cornelia cănd a văzut superbul cadou.

– Nu fii invidioasă a glumit soţul ei scoţând din tolba cu daruri un colier cu rubine la fel de frumos ca cel pentru Miriam.

Apoi ca să nu lase musafirul privind, i-a dăruit Paulinei inelul cu rubin care trebuia să însoţească colierul soţiei sale.

Veselia era mare dar Sidonius Flavius Titus, nu a rămas la Magdala decât până a doua zi când trebuia să se întoarcă la garnizoană căci urma să plece la drum.

– Mi-ar place să veniti cu mine la Nazareth a spus Sidonius. Eu rămân aici cu voi doar o noapte dar daca veniţi la Nazareth cu mine, mai petrecem o zi împreună.

Femeile s-au entuziamat si s-au pregătit. A doua zi au plecat cu o caretă uşoară împreună cu soldaţii spre Nazareth.

Acolo au închiriat două camere la o familie care atunci când Miriam a întrebat dacă stiu cine este Joshua, au arătat că stiu bine cine este. Era un fel de rudă cu el . Le-a spus ca Joshua avea să le vorbească oamenilor din sinagogă.

Nici Miriam, nici ceilalti nu puteau merge la templu nefiind evrei, dar erau interesate să afle ce avea să propăvăduiască.

După ce soldaţii si tatăl ei au plecat, Miriame a cerut mamei şi lui Puline să mai rămână o zi. Gazda lor care a fost la templu şi l-a ascultat pe învăţător le-a povestit că Joshua a încercat să vorbească, dar oamenii care îl ştiau ca fiu al lui Iosif si al Mariei nu l-au apreciat, iar fraţii şi mama lui au vrut să-l ia acasă căci erau pregătiţi pentru o întâlnire de famuilie iar Joshua i-a alungat spund că cei care îi ascultă cuvântul sunt fraţii şi mama lui.

Nu l-au putut vedea pe tămăduitor căci fie că s-a dus la ai lui, fie că a plecat împreună cu tovarăsii săi, drumurile nu li s-au încrucişat. Se spunea că Joshua a plecat sau va pleca… spre Ierusalim, Hierosolyma cum o numeau romanii.

Soldaţii împreună cu Sidonius Flavius Titus au plecat la Ierusalim iar Cornelia a promis soţului său că în cel mult o săptămână vine şi ea şi va face tot ce va fi posibil să o aducă şi pe Miriam. Pănă atunci soţul ei avea să pregătească o locuinţă.

In treacăt,Titus a încercat să discute cu Cornelia dacă ar fi de acord să îl însoţească la un post de guvernator la o provincie de dincolo de Roma, în teritoriile recent cu probleme din câmpia Panoniei sau ale Moesiei. Cornelia a spus ca ar trebui să se mai gândească amândoi dar că preferă ceva cât mai la sud, lângă mare. .

Pauline a spus că ea preferă să se mute in Tiberiada împreună cu soţul ei decât să meargă la Ierusalim.

Miriam s-a îmbrăcat ca o localnică şi a plecat să viziteze orasul singură, gândind că poate îl întâlneaste cu Joshua. S-a întâlnit însă cu Aris Grecul. După câteva discuţii despre oraş, grecului nu i-a fost greu să o convingă pe Miriam să intre cu el în casă a unei femei păcătoase cunoscută de Aris mai de mult dar care crezând că femeia cu care grecul a intrat în casa ei era o evreică măritată, cuprinsă de râutate femenină a dus vorba mai departe astfel că niste cărturari, oameni ai templului au aflat. Au gândit că pot să îl pună pe Joshua în încurcătură cu această situaţie neobişnuită la evrei. Au intrat în casa femeii păcătoase si au scos pe Miriam aproape dezbrăcată şi au dus-o în faţa lui Joshua înconjurat de o mulţime de oameni.

Miriam privea cu disperare în jur şi nici Aris grecul nu ştia ce să facă. A lăsat totul pe seama înţelepciunii celui ce trebuia să îi judece.

Ioan 8.1   Cărturarii au văzut că femeia nu era de a lor dar voiau ca Joshua să fie într-o situaţie din care nu exista ieşire, astfel ca să poată să fie pedepsit si el.

I-au zis: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu, dar, ce zici?”

Joshua a recunoscut şi femeia şi pe grec. S-a plecat în jos şi scria cu degetul pe pământ.

Fiindcă ei nu încetau să-l întrebe, el s-a ridicat în sus şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.”

Apoi s-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ.

Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Joshua a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.

Atunci s-a ridicat şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?”

Nimeni, i-a răspuns Miriam tremurând. Şi joshua i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”

Miriam şi-a pus năframa pe cap, apoi reuşind ât de cât să se acopere, a plecat spre casă. Aris grecul se temea să se apropie de ea, dar o urma speriat şi el. “Măcar de am fi ajuns să păcătuim” îşi spunea bărbatul. ” Bine că nu ajunsese să îmi scoată şi cîmaşa asta de pe mine, bine că încă eram la preludiul amorului” îsi spunea femeia.” Cum ar fi fost să ajungă la noi animalele alea după un sfert de ora!”

Au ajuns acasă răvăşiţi. Oricât au încercat să nu se afle de întâmplare, cei din casă au aflat totul. După întoarcerea la Magdala grupul a început să se pregătească de desparţire. Pauline şi-a chemat soţul si s-a mutat la Tiberiada iar Cornelia şi Miriam şi-au pregătit bagajele pentru mutarea la Ierusalim.

 

Ierusalim..

După ce Pauline s-a mutat la Tiberiada toată lumea a aflat depre Miriam si judecata ei ca adulteră. Irodiada i-a cerut lui Agripa să îl cheme la Tiberiada pe soţul lui Miriame pentru un motiv oarecare, dar Onorius deşi lupta pentru Iudeia , ca soldat nu era la ordinile sale.

Problema a fost însă soluţionată de foruri superioare lumii pământeşti, Onorius a murit de moarte bună, după sărbătorirea ca între soldaţi a unei mici victorii, cu vin si mâncare multă însă în patul său de campanie şi înainte de a afla de infidelitatea soţiei. Irodiada se simţea învinsă . Cum nimeni nu avea de gând să ceară satisfactie soţiei toată averea familiei a rămas soţiei. Judecata lui Joshua nu avea nici o valoare în legislaţia romana. Acum era o femeie foarte bogată şi independentă chiar dacă avea onoarea puţin şifonată. Oricât a dat Miriam vina pe interpretarea eronată a evreilor care nu aveau dreptul să o judece, ceea ce i se întâmplase era ultimul subiect de bârfă de la palat, iar situaţia ei departe de a primi înţelegere. Mai ales Cornelia era supărată şi abia aştepta ca soţul ei să plece din Iudeea. Acum parcă ar fi acceptat să se mute oriunde, în Europa, nu doar spre sud, lângă mare. Spera să meargă cu ei şi Miriam.

Miriam cam visătoare accepta situaţia fără să se lupte pentru onoare. Nici de banii pe care îi primea nu părea interesată. Ajunsă în Ierusalim Cornelia le aranja pe toate în locul său. Ba chiar şi la Magdala tot ea a aranjat administrarea domeniului cu multă energie şi înţelepciune.

La Ierusalim unde s-a mutat împreună cu Cornelia şi Sidonius, Miriam a încetat să se poarte după obiceiurile romanilor, nu îşi mai încondeia ochii şi nu îşi mai albea tenul. Pe faţă i se vedeau pistruii. Nici buzele nu şi le mai înroşea. Era însă frumoasă, ba poate chiar mai frumoasă ca înainte căci naturaleţea chipului ieşea în evidentă.

Cum sărbătorile evreeşti se apropiau, ea a început să se arate tot mai interesată de originea bunicii Drusilla care din câte ştia ea, era o evreică născută în Egipt. Din păcate bunica Drusila murise de curţnd aşa că nu mai avea cu cine să vorbească despre originile sale. Se gândea dacă nu ar putea să meargă la nişte rude mai îndepărtate din Egipt pentru a afla mai multe.

De Paştele evreilor au fost tulburări ca de obicei.

Nota 1) Pilat care adusese apa în Hierosolyma prin captarea unor izvoare situate la o depărtare de douăsute de stadii folosind banii din tezaurul sacru al templului îi nemulţumea pe preoţi. Iudeii care foloseau apa din jurul oraşului se strângeau în grupuri mari de nemulţumiţi şi aduceau ofense lui Pilat, guvernatorul numit de Roma . Aşa fusese şi la Paştele din anul trecut.

Atunci la vulturul fixat pe o săgeată care constituia emblema steagurilor soldaţilor romani erau adăugate şi nişte mici busturi ale împăratului, un mic medalion cu efigia cezarului care trebuia după legea romană să fie socotit „divin”. Religia evreilor nu permitea reprezentarea divinităţii cu atât mai mult a unei divinităţi străine Dumnezeului lor.

Se spunea că Pilat îmbrăcase în straie de evrei o ceată de oşteni care aveau ascunse sub haine ciomege şi i-a trimis să se alăture grupurilor care protestau astfel că atunci când soldaţii au început să alunge grupurile de protestatari, aceşia au fost luaţi drept iudei care au luptat cu soldaţii deşi în realitate erau tot soldati la ordinele lui Pilatau care au lovit pe iudei. Aşa sau nu, cert este insă că protestele iudeilor nu au încetat deşi răscoala a fost înăbuşită.

Iudeii se aruncau la pământ îşi dezveleau gâturile şi declarau că preferă să fie omorâţi decât să permită abaterea de la lege şi să primescă însemnele romane în templu. Pilat a fost nevoit să scoată însemnele împăratului din Hierosolyma şi să le ducă la Cezareea.

De data aceasta, la venirea soldaţilor solicitaţi de Pilat, Vitellius a avut o primire strălucitoare din partea evreilor aşa că acesta a scutit de întregul bir pentru roadele puse în vânzare la această sărbătoare şi a permis ca odăjdiile şi alte lucruri preţioase, precum şi talarul pontifical să rămână în templu sub paza sacerdoţilor deşi până atunci, toate se păstrau la fortăreaţa Antonia.

Acest lucru era împotriva măsurilor luate de Herodes care consolidase turnul acelei fortăreţe tocmai pentru a se putea păstra acolo talarul pontifical şi astfel el să aibă control asupra preoţilor care fără odăjdii nu puteau sluji la templu.

Miriam se amesteca printre femeile care sprijineau bărbaţii de acolo astfel că unele o socoteau evreică de a lor.

După sărbători, tatăl lui Miriam a plecat la Roma să preia postul de guvernator de care vorbise cu Cornelia urmând ca după ce se va stabili acolo să vină şi femeile.

Miriam nu avea de gând să îl urmeze dar încă nu spunea ce are de gând. Judecata la care o supusese Joshua lăsase urme adânci în sufletul ei. Stia că trebuie să se întâlnească din nou cu el . Stia că fără o nouă întâlnire ea nu va mai în stare să îşi revină dar Joshua chiar dacă fusese în Ierusalim nu mai era acolo sau Miriam nu îl întâlnise.

Marta şi Maria.

Când au ajuns în Betania, el şi ucenicii săi au fost primiti de Ioan care locuia împreunî cu soţia sa Marta şi sora acesteia Maria, care astfel avea multă treabă.

Luca 10.38 Sora ei Maria se aşeza jos, la picioarele lui şi asculta cuvintele lui. Marta era împărţită cu multă slujire, aşa că venea repede la el şi îi zicea: „Joshua, nu îţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, dar, să-mi ajute.”

Drept răspuns, el îi spunea: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie să ştii . Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.”

Aşa stând lucrurile mulţi credeau că el se va uni prin sfânta căsătorie cu sora Martei, dar hotărârea lui întârzia şi nici fratele Iacov nu avea cum să aducă vorba despre acaesta. Simon care îşi lăsase definitiv treburile pescăreşti în grija fiului şi a cumnatilor îl înţelegea cel mai bine.

– Joshua, spunea el, o iubeşte pe Maria dar Maria este o simplă femeie pentru care nu ne va părăsi pe noi şi lucrurile la care ne-am adunat să înfăptuim. Joshua iubeşte lumea şi pe noi mai mult decât pe Maria sau pe oricare altă femeie. Uite, noi care îl urmăm am lăsat familiile să se descurce singure. Cine ne iubeste cu adevărat poate să vină cu noi.

Dar femeile încă nu ajunseseră să vină cu bărbaţii aşa cum au făcut mai târziu.

Deşi Iacov nu îl considerase pe Joshua mult aşteptatul Mesia aşa cum credeau ucenicii lui, socrul său si celelelalte persoane din familia soţiei, a primit totdeauna cu multă mândrie si dragoste pe fratele sai si pe ceilalţi care îl întovărăşeau.

Totdeauna când Joshua venea la el, veneau şi socri, unele rude, dar mai ales Lazăr, fratele mai mic al Mariei si Martei, un băiat foarte îndrăgit de Joshua si ucenicii lui.

– Simon al lui Iacov, şi Simon al lui Joshua, sau mai bine spus „piatra ” pe care se bazează Joshua, a glumit Joshua (făcând prima dată prezentrările între cei doi Simon şi un joc de cuvinte)

Din acel moment toţi au început să-l cheme pe Simon, fratele lui Andrei, cu numele pe Piatră (Petru, Chifa în evreeşte). Asta făcea mare plăcere celui botezat aşa, dar chiar aşa şi era, Petru constituia baza, piatra pe care se sprijinea mica lor comunitate călătoare. El era cel care susţinea financiar cheltuielile lor.

In Betania

Fetele Mariei s-au măritat iar Iosif tâmplarul, soţul Mariei a murit şi totul s-a întâmplat într-un singur an. Maria a fost adusă de Iacov să stea la el căci el era cel mai înstărit din copii iar Marta soţia sa ar fi avut nevoie de un ajutor în gospodărie.

Atunci, în Betania, după această întâmplare femeile s-au alăturat bărbaţilor. Joshua şi ucenicii lui se duseseră în afara Ierusalimului, pe câmpurile aride dîntre Ierusalim si Betania. Discutau şi se plimbau căci voiau să Îţi împărtăşească unii altora ce mai făcuseră dar în jurul lor s-au adunat oameni şi Joshua a vorbit mulţimilor.

Oamenii nu plecau de lângă apostoli dornici să asculte. Atunci, învăţătorul i-a chemat pe ucenicii săi deoparte şi le-a zis:

Marcu 6.31 „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce. Oamenii i-au văzut plecând şi au alergat după ei. In locul în care se duceau, veneau şi oamenii . Joshua a văzut mult norod; şi i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-aveau păstor; şi a continuat să le vorbească.

Fiindcă ziua era pe sfârşite, ucenicii s-au apropiat de El şi i-au zis: „Locul acesta este pustiu, şi ziua este pe sfârşite. Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele dimprejur ca să-şi cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca.”

„Daţi-le voi să mănânce”, le-a răspuns Joshua. Dar ei, după ce s-au uitat câţi bani au la ei, i-au zis: „Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei şi să le dăm să mănânce?” Si el i-a întrebat: „Câte pâini aveţi? Duceţi-vă de vedeţi.” S-au dus de au văzut câte pâini au şi au răspuns: „Cinci pâini şi doi peşti.. Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi oamenii cete-cete, pe iarba verde. Şi au şezut jos în cete de câte o sută şi de câte cincizeci.de oameni.

El a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer şi a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit la toţi. Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti. Cei ce mâncaseră atunci erau cam cinci mii de oameni, bărbaţi şi femei.

.   Atunci, văzând că Joshua întârzie, şi ştiind că este împreună cu ceilalţi doisprezece Mama lui Joshua, împreună cu Iacov, soacra lui Iacov şi Maria, sora Martei, precum si mama celor doi fraţi Zevedei au venit după ei să-i caute aducând şi un cos de mâncare gândind că sunt flămânzi.

S-au alăturtat şi ei oamenilor care au mâncat atunci împreună cu Joshua.

De atunci, femeile, văzând câtă lume vine la întâlnirile cu Joshua, au socotit că altădată îi pot însoţi pe bărbaţi căci că vor fi de ajutor.

Cei doisprezece tovarăşi ai lui joshua erau: Simon zis Petru, Andrei, Filip, Iacov şi Ioan fiii lui Zevetei, Iuda fiul lui Iacov, Bartolomeu, Toma zis Geamănul căci semăna oarecum cu Joshua, Simon Cananitul zis Zelotul şi Iuda Iscarioteanul.

Gândind că oamenii pot primi învăţătură de la fiecare din ei mai multă dacă fiecare ar aduna în jurul său grupuri mai mici, direct din satele pe unde s-ar duce, Joshua a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate.

Luca 9.3 Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu; să se încalţe cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine.

Apoi le-a zis: „În orice casă veţi intra să rămâneţi acolo până veţi pleca din locul acela şi dacă în vreun loc nu vă vor primi şi nu vă vor asculta, să plecaţi de acolo şi să scuturaţi îndată praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru pământul Sodomei şi Gomorei decât pentru locul acela.”

Ucenicii au plecat şi au propovăduit pocăinţa.

Scoteau mulţi draci şi ungeau cu untdelemn vindecător pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.

Joshua vorbea oamenilor în Betania, despre pocăinţă.

Nişte farisei şi câţiva cărturari, oameni veniţi din Ierusalim, erau adunaţi în jurul său. Ei au văzut pe unii din ucenicii lui luâd mâncare cu mâinile necurate, adică nespălate.

Matei 15.1 Fariseii însă şi toţi iudeii nu mănâncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mâinile, după datina bătrânilor.Şi când se întorc din piaţă, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. Şi fariseii şi cărturarii l-au întrebat: „Pentru ce nu se ţin ucenicii tăi de datina bătrânilor, şi prânzesc cu mâinile nespălate?”

Isus le-a răspuns: „Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi.

După cum este scris: „Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.”

Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.”

El le-a mai zis: „Aţi desfiinţat multe porunci a lui Dumnezeu, dar ţineţi datina voastră.

Uitaţi că : Moise a zis: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”; şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.”

Voi, dimpotrivă, ziceţi: „Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta este „Corban”, adică este dat lui Dumnezeu”; nu mai vă socotiţi datori să faceţi nimic pentru tatăl sau pentru mama voastră. Aţi desfiinţat cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră, şi mai faceţi multe alte lucruri de felul acesta!” Ştiţi ce spurcă pe om ?

Matei 15.10 A chemat din nou noroadele la sine şi le-a zis: „Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi. : Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om aceea-l spurcă. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.”

După ce a intrat în casă, ai lui l-au întrebat despre ce a vrut să spună că nimic din ce intră în om nu spurcă, doar sunt oprelişti de la mâncare, şi porunci pentru cum să mânânci..

El le-a zis: „Şi voi sunteţi aşa de nepricepuţi? Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară nu-l poate spurca?

Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pântece, şi apoi este dat afară în hazna.” A zis astfel, făcând toate bucatele curate.

El le-a mai zis: „Ce iese din om aceea spurcă pe om.

Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om.”

Printre cei care veniseră din Ierusalim ca să-l asculte pe Joshua era si Miriam. Ea luase de ceva timp portul local si spunea că este o evreică din Magdala. Era însoţită de Uria, sclava etiopeană pe care Cornelia o lăsase cu ea când plecase la Roma, să îi fie slugă şi prietenă de încredere.

Miriam şi Uria se ţineau departe, se apropiau doar atât cât să auda tot ce spunea învăţătorul căci nu voiau să fie recunoscute de tovarăşii lui Joshua.

Partea II

Maria din Magdala

Sidonius Titus, tatăl lui Miriam era într-o zonă din sudul Galiei şi Cornelia îl urmase, ceea ce făcuse să circule zvonul că Miriam ar fi cu ei. De fapt Miriam chiar a plecat împreună cu ei când s-au mutat în Galia, dar s-a întors repede la Ierusalim fără a mai lua legătura cu Pauline. Ca văduvă a lui Marcus Onorius Timius şi evreică cu cetaţenie romană, a fost primită de Pilat si de soţia acestuia cu respectul cuvenit unui cetăţean al Romei.

Miriame care a preluat numele de Maria din Magdala, s-a declarat evreică născută în Egipt şi foarte discret şi-a găsit locul în Ierusalim astfel că în Tiberiada lui Irod Antipa prezenţa ei a trecut neobservată. Cum toate pe lumea asta se uită, Pauline si Irodiada după un timp o uitaseră şi ele.

In Ierusalim îşi făcuse prieteni noi care nu ştiau despre ea decât ceea ce voia ea să povestească.

Prietenii cei noi erau oameni care credeau în pocăinţa propăvăduită de Joshua si nenumăraţii alţi proroci care tulburau liniştea lui Pilat şi a sinedriului de la Marele Templu

Uria care era o slujnică credincioasă ştia cum să o susţină în tot ce spunea.

Unul din prietenii săi era Iosif din Arimateea care o ajuta şi la treburile încurcate ale averii sale, un om foarte cinstit si bun la suflet. Alt prieten era Zacheu, mai marele vameşilor din Ierusalim, şi mulţi alţii.

Rămăsese prietenă şi cu Aris grecul care nu i-a mai făcut niciodata propuneri sentimentale. Asta pentrucă de fapt nu se petrecuse nimic intre ei, căci cei chemati de femeia la care au intrat cu gânduri necurate au smuls-o pe Miriam din casă înainte de a se fi petrecut ceva.

Aris era intermediarul ei pentru toate afacerile pe care le avea la Magdala. Cei trei greci preluaseră comercializarea produselor fermei, în special al vinului şi colaborau foarte bine cu Iosif din Arimateea cel care avea o procură absolută pentru administrarea întregii ei averi.

Casa din Ierusalim în care stătea Miriam nu era prea mare dar nici mică şi cei care o cunosteau o considerau o femeie înstărită care nu este căsătorită dar al cărei soţ murise apărând interesele romanilor în acea zonă.

La acea vreme, Maria din Magdala, Miriam cum se numise până atunci, Magdalena cum i se spunea acum de cei apropiaţi avea o bună reputaţie.

In casa ei nu se dădeau petreceri dar intrau oameni importanţi despre care se ştia că sunt onorabili şi fac afaceri pentru ea..

Acum, cînd se întorsese din Betania la Ierusalim, a fost vizitată de Iosif din Arimateea. Abia se întorsese şi el de la Roma şi au făcut schimb de informaţii. Ea i-a povestit despre drumul pe care il făcuse, despre Joshua şi propăvăduirea din Betania iar Iosif i-a povestit ultimele noutăţi de la Roma, despre fratele Irodiadei şi rezultatele afacerilor comune de care se ocupase.

Avea chiar să îi inmâneze o suma de bani care i se cuvenmea din ultima vânzare de care se ocupase.

Ea si Iosif făceau afaceri, fără martori şi hârtii scrise. O strângere de mână pecetluia fiecare angajament si totdeauna cuvântul dat era cuvânt.

De la Iosif a aflat noutăţi din palatul lui Irod. Fratele Irodiadei, Agrippa, plin de datorii, fusese pe cale să se sinucidă astfel că soţia lui, Cypros, s-a rugat de Irodiada care era sora lui Agrippa să îi ajute. Irod i-a dat o slujbă care îi asigura un venit ce îi permitea familiei sale un trai decent dar până la urmă datorită firii risipitoare şi lipsitei de decenţă a lui Agrippa, s-au certat şi împreună cu soţia şi copiii a plecat în Siria unde a fost bine primit ştiindu-se legăturile sale de prietenie cu nepotul lui Tiberius, Gaius, cunoscut mai bine cu porecla de Caligulla, „cizmuliţă”

– Nu este bine deloc, i-a mărturisit Iosif. Agrippa, este băgat într-un mare scandal în legătură cu mari datorii iar Tiberius este foarte bolnav. Dacă se întâmplă ceva cu împăratul, cred ca există mari şanse să se schimbe lucrurile şi la noi. Nu m-as mira dacă atunci, nesocotitul şi risipitorul frate al Irodiadei va lua locul lui Antipa. Oamenii ca el promit multe si obţin multe. Sunt folosiţi şi nu au măsură la nimic.

Discutând despre Joshua şi observând interesul deosebit al Magdalenei faţă de el, Iosif i-a spus că fiind rudă cu mama acestuia ar putea să o prezente acestui om pe care se vedea că îl admiră.

– Nu l-am mai văzut pe Joshua, de la moartea tatălui său, i-a spus acesta. Stiu că este un propăvăduitor al botezului cu Duhul Sfânt al lui Iahve şi crede că vremea profeţiilor a sosit. El şi tinerii aceia care merg împreună cu el, spun că au găsit calea prin care pot să scape poporul nostru de sclavia în care suntem azi, dar lucrurile nu sunt deloc simple. Eu îi susţin, dar ar trebui să fie susţinuţi de toţi cei care vrem ca lucrurile să se schimbe.

– Dacă este nevoie de susţinere financiară, sunt gata să ajut cu oricât va fi nevoie, şi-a aratat Magdalena disponibilitatea.

– Nu aş fi îndrăznit să îţi cer acest lucru, a răspuns Iosif, dar dacă vrei să ajuţi cauza noastră… cred că am să îţi cer în curând ajutorul.

– Cu toată încrederea, să ţii seama de ce am spus, a încheiat ea discuţia.

Cu Aris s-a întâlnit la cîteva zile după aceea.

El venise din Canna Galileii şi i-a povestit despre propăvăduitorii lui Ioan şi de predicile la care participase în Capernaum şi Canna. Magdalena i-a vorbit despre predica la care asistase în Betania.

Au discutat despre grupările care tulburau linistea lui Irod. Ucenicii lui Ioan propăvăduiau în continuare împotriva împăratului păcătos, incestuos şi lacom, esenienii, cu mulţimea lor de tămăduitorii vindecau şi oblojeau rănile suferinzilor tămăduind tot felul de suferinţe trupeşti sau sufleteăti, iar zeloţii, niciodată prinşi se dedau la încăierări scurte dar eficace cu mercenarii lui Irod. Aştia tulbură viaţa oamenilor cel mai mult căci până la urmă dările către templu tot sunt strânse dar se dau foc la case şi pagubele oamenilor cresc.

– Prea mulţi cred că sunt mesagerii lui Iahve şi vor scoate poporul din sclavie a concluzionat Aris. Nici nu se mai înţelege cine sunt unii şi care sunt alţii.

I-a povestit apoi şi de o revoltă din Samaria la care mulţi oameni au plătit cu viaţa. Cel care a instigat la revoltă era un oarecare Iudas. Câţiva oameni au fost răstigniţi şi multi au fost omorâţi în timpul conflictului.

-Sunt tot mai dese asemenea probleme în regatul lui Antipa.

Anunțuri
Posted in: diverse