De ale mele. Musca, binele și răul

Posted on August 23, 2016 de

9


Stăteam pe terasă nemișcată ca să nu speriu pasărea colibri care venise să bea din nectarul pe care-l pregătisem pentru ea. Încercam să mă bucur de prezența micului colibri ignorând viespile care dădeau târcoale nectarului și care deveniseră enervante nu numai prin numărul lor din ce în ce mai mare cât și prin faptul că deveniseră agresive cu colibriul. Puseseră stăpânire pe nectarul care nu le aparținea și îl alungau pe proprietarul de drept.

Și mă întrebam de ce animăluțele blânde și drăguțe sunt timide… și de ce viespile vin în număr mare și fără să se sfiască de prezența mea? de ce pasărea colibri pleacă la cea mai mică mișcare? De ce țânțarii se apropie de mine imediat ce ies din casă în timp ce iepurele își ia o distanță securitară? Oare animalele știu că sunt rele? Știu când ceea ce fac ele din instinct este nociv pentru celelalte viețuitoare?

și parcă ca să-mi răspundă la întrebare o muscă enervantă pe care am alungat-o de nenumărate ori de lângă mine a intrat din greșeală (?) sub tricoul meu. Panicată și bâzâind din toate încheieturile, ce-a găsit cu cale să facă pentru a se elibera? Să atace, să facă răul. să încerce din toate puterile să-și anihileze victima.

… până am reușit s-o alung m-am ales cu vreo 7 pișcături la care m-am scărpinat din greu o săptămână întreagă.

Dacă musca nu știa că-mi face rău ce rost avea acel atac disperat? Știa deci că o pișcătură este o armă, căci altfel nu s-ar fi folosit de pișcătură în disperare de cauză. Ar fi putut să fie discretă (ca un colibri 🙂 ) și să nu mă prind că e acolo… Dar ea știa că și atacându-mă ar avea o șansă să scape. Și a ales. Și a scăpat….

Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: ‘Să nu mănânci deloc din el’, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;

 

 

Anunțuri
Posted in: conversații