De ce cred că vremea sfârșitului e aproape

Posted on Februarie 24, 2017 de

14


Am auzit atâtea despre faptul că suntem în vremurile de pe urmă și am auzit tot atâtea despre faptul că înainte de sfârșit va fi o trezire spirituală. Am citit diverse interpretări și diverse argumente dar niciuna nu mi s-a părut în totalitate pertinentă căci vedeam în spatele acestor interpretări doar oameni subiectivi, cu o experiența subiectivă, cu o dorință de senzațional sau animați de dorința de a se întâmpla ceva care să distrugă rutina. Toate asezonate din belșug cu profeții biblice sau chiar cu fenomene meteorologice absolut normale (eclipse, tetrade etc. De parcă toți cei care serbau în mod obișnuit sărbători păgâne (craciun, paște la alte date decât cel evreiesc) deveneau brusc atenți la sărbătorile iudaice cărora le descopereau în mod bizar sensuri nebănuite. Simplă ipocrizie)

E adevărat că timpul acesta de așteptare e un timp extrem de dificil pentru adevărații copii ai lui Dumnezeu. Dar adevărații copii ai lui Dumnezeu nu se preocupă în mod special de escatologie, căci pentru ei a cultiva o relație cu Tatăl e lucrul cel mai important. Restul sunt detalii.

Fără a mă preocupa de evenimentele de la sfarșit, un lucru neobișnuit mi-a atras atenția. O trezire. O trezire pe care n-aș fi putut-o niciodată anticipa. Alegerea lui Trump care a declanșat un adevărat tsunami în Statele Unite, și nu numai. Un val de libertate și  lipsă de cenzură care ne-au arătat adevărata noastră stare de adormire, de inconștiența, de indiferență și de toleranță cu răul. O alegere care e petnru omenire șansa de a se trezi din somn și de a putea alege în cunoștință de cauză. Dacă suntem de partea adevărului și a dreptății sau dacă suntem de partea polititului corect. O confruntare fără echivoc și fără posibilitatea de a fi neutru.

Am văzut în alegerea acestui om ultima șansă pe care o mai are societatea noastra anormală de a reveni la normal. Un ultim act de grație din partea lui Dumnezeu înaintea sfârșitului. E ca și cum Dumnezeu ar trage o linie si ar spune: de aici înainte cei care sunt cu mine sunt de-o parte și ceilalți de cealaltă parte. Nu mai e vreme pentru zona gri și totul va deveni alb sau negru. Timpul de har e pe sfârșite și va sosi timpul răzbunării. Cine e cu Mine strânge si cine e împotriva mea risipește.

Donald Trump e omul care are calități ieșite din comun, calități pe care niciun om politic nu le mai are. E hotărât, știe exact ce vrea și nu se lasă intimidat. Este o perlă rară care a zguduit din temelii un sistem corupt și mafiot.

Nu e de mirare că este atacat din toate părțile căci sistemul corupt vrea să recâștige ceea ce a pierdut. Dacă acest sistem va reuși să-l elimine (căci e cumva singur împotriva tuturor) acest lucru va fi semnul fără echivoc nu numai pentru faptul că am irosit șansa pe care am avut-o, ci și că nu a mai rămas nimic de salvat și că nu mai exista nimic între noi și urgiile din apocalipsa. Căci am devenit o societate în care binele nu se va mai putea dezvolta, deci o societate pe care Dumnezeu o va distruge.

Sclavagismul a fost eradicat, comunismul și nazismul la fel. Pentru că au existat oameni care și-au dat seama că aceste sisteme sunt malefice și corupte. Acum nu mai există oameni care să se revolte împotriva democrației. Nimeni nu mai vede că răul e numit bine și binele e numit rău. Deocamdată doar Donald Trump mai vede asta, și cum spuneam acest lucru e ultima șansă pe care Dumnezeu, cu mila Lui nemărginită, a acordat-o omenirii.

Trăim într-o societate în care toleranța (față de rău) nu mai are limite. Mai există cineva care să vrea s-o schimbe? Mai există oameni care să fie gata să facă revoluții și războaie precum cele care au eliminat sclavagismul? sau nazismul? sau comunismul? Nu! Nu mai există astfel de oameni pentru că omenirea crede că a ajuns la apogeu. Deci grâul a ajuns la maturitate și timpul în care stăpânul se va întoarce să-și secere ogorul va lua omenirea prin surprindere. Căci dușmanul nu mai e pe față. El e ascuns. Deghizat în înger de lumină.

„Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare.” (1 Tesaloniceni 5:3)

Anunțuri
Posted in: diverse